Nu îl simt deloc implicat în relație! Ce pot să fac?

woman1
Link-uri sponsorizate

‘Bună, Andrei! Îți scriu, pentru că mă aflu într-o situație care mă apasă și nu știu ce să fac. Am o relație de 5 ani, însă nu îl simt implicat deloc. Poți să-mi dai un sfat?’. Este un mesaj primit ieri dimineață de la o doamnă.

Prima reacție a fost să văd dacă această răceală a partenerului a survenit recent sau a existat de la bun început.

‘Niciodată nu a fost 100% implicat. Însă am crezut că în timp se va schimba’, mi-a spus ea.
Este o situație pe care o tot întâlnesc de ani buni, situație în care există un anumit nivel de dezechilibru la nivelul angajamentului partenerilor. Pe scurt, unul este prezent, face planuri, ține relația … cum s-ar spune; timp în care celălalt este spectator, însă acel gen de spectator neimplicat.

Imediat am început să mă documentez pentru a afla ce e asta? Și am găsit un posibil răspuns într-un articol semnat de Theresa E DiDonato pe psychologytoday.com.

Ei bine, tipul ăsta de angajament se numește angajament asimetric și este un stil vulnerabil de funcționare al relațiilor.

Okay, acum că am aflat despre ce este vorba, ar fi important să aflăm și de ce se întâmplă toată povestea asta? Nu de alta, dar am sute de cazuri de angajament de acest gen.

Ei bine, specialiștii – în special cei care studiază psihologia socială – susțin că un posibil ‘vinovat’ este chiar cultura actuală a relațiilor. Cultura întâlnirilor, ce permite apariția spațiului prielnic pentru acest gen de angajament asimetric.

De ce se întâmplă asta? Din cauza faptului că oamenii sar peste niște etape extrem de importante în formarea unor relații sănătoase. Pe scurt – graba!

Ai senzația că a avea o relație este ceva obligatoriu și că dacă rămâi în afara jocului, toată lumea va râde de tine. De aici și graba de a sări în relații. Vi s-a întâmplat să auziți de oameni care s-au mutat împreună imediat ce s-au cunoscut? Ce au făcut oamenii ăia? Au sărit peste etapa teasingului, peste etapa cunoașterii de bază, etapa aia în care afli lucruri importante despre celălalt. Ei au sărit peste etapa asta și au trecut direct la construirea intimității. E ca și cum îți dorești să ridici un zgârie nori fără fundație…

Practic, toată baza acelei relații este superficială. Relația aia nu are o ancoră, iar cei doi parteneri riscă să ajungă rapid în derivă.

Potrivit unei cercetări efectuate de Scott Stanley în 2016, s-a observat faptul că 33% dintre relații sunt ‘lovite’ de acest angajament asimetric. Deci o treime. În același timp, femeile sunt partenerul mai prezent în relație, cu o rată de 2-1.

În plus, relația poate fi serioasă, însă niciunul dintre parteneri nu e fericit. Interesant este că în cazurile în care femeia este mai implicată, există șanse mai mari ca relațiile să dureze mai mult; în schimb, acolo unde femeia este mai puțin implicată, șansele de despărțire sunt mai mari.

Ce înseamnă asta? Că durata unei relații depinde în principal de nivelul de implicare al femeii.

Buuun, ce facem atunci când ne trezim într-o astfel de relație?

Iată ce sfaturi ne oferă psihologul:
‘1. Vorbiți despre viitor și despre angajamentul tău în relație.
2. Încearcă să obții un echilibru în relație.
3. Dacă îți ții partenerul la distanță, deși el vrea mai mult, ar fi bine să te gândești dacă relația asta chiar ți se potrivește.
4. Dacă ești mai implicat ca partenerul/a, nu ar fi rău să vezi dacă te simți bine sau nu cu acest dezechilibru.

Angajamentul în relații se poate schimba, însă nu există garanții. Dacă se ajunge la despărțire, nu vă speriați! Gândiți-vă că sunteți liberi să găsiți o relație care chiar vi se potrivește’.

Sau, așa cum am mai spus – nu vă feriți să ieșiți dintr-o poveste care simțiți că nu vi se potrivește!

P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI

Foto Credit: ndawomensaid.org/

Link-uri sponsorizate

Comments