Prietenia nu stinge focul dorinței

love1
Link-uri sponsorizate

Prietenia este esențială în cuplu! Unii cred că este un adevărat turn off, dar este eronat. Nu este deloc așa.

Prietenia este importantă în iubire, este parte integrantă a ei. Și este un lucru pe care îl cunoaștem încă de mici copii. Mai țineți minte cum făceam? Ne duceam la alți copii și le spuneam: „Vrei să fim prieteni?“

Dacă răspunsul era afirmativ, ne bucuram foarte mult, după care începeam să ne jucăm. Și
râdeam, eram creativi și aveam grijă de cel de alături. Era superb.
Cum să nu vrei să faci asta în cuplu? Prietenia nu elimină pasiunea, nu stinge focul dorinței, ci îl menține, ba chiar îl poate amplifica.

Ce înseamnă prietenie cu adevărat? Să îl înțelegi pe celălalt, să îl ajuți, să îl protejezi, să te joci cu el, chiar și la maturitate, să îl prețuiești, să îl apreciezi, să fii acolo și la bine, și la rău. Nu cumva asta înseamnă cuplu? Nu cumva asta înseamnă iubire? Implicare, apreciere, pasiune,
bine?

Cum ai putea să spui: „Te iubesc, dar nu vreau să fim prieteni“? Mi se pare bizar! Poți avea încredere deplină într-o persoană de care nu te leagă o prietenie profundă? Poți avea niște conexiuni de calitate cu o astfel de persoană? Eu cred că nu.

Există prea multe necunoscute pentru a te putea deschide total. Atunci când nu cunoști o persoană, îți iei anumite măsuri de precauție. E firesc să fie așa. Nu cunoști foarte bine
persoana și ai nevoie de apărare împotriva eventualelor pericole ce pot apărea.

Prietenia înseamnă cunoaștere și încredere reciprocă. Ea înseamnă implicare și atenție, respect și apreciere. Ea înseamnă comunicare eficientă, comunicare lipsită de reproșuri, mânie, șantaje sau alte jocuri de putere. Prietenia este pilonul structural al iubirii.

Este extrem de importantă, numai că oamenii au reușit să o mânjească. Cum? Cu tot felul de
adresări stupide. Spre exemplu: „Mai bine rămânem prieteni“. Ce înțelege celălalt? Că nu îl mai dorești. Că vrei să îl părăsești! Asta se și întâmplă. Întrebarea este: ați fost vreodată prieteni? Crezi că cel care îți spune asta vrea să rămâneți prieteni? Eu cred că nu!

Acest „Mai bine rămânem prieteni“ înseamnă, de fapt, „Nu te mai vreau în viața mea“, deci exclude și prietenia ulterioară. Or, prietenia din cuplu înseamnă altceva. Pe bune, nu poți să iubești o persoană și să apelezi la terți pentru situațiile care te macină. Este aiurea.

Omul de lângă tine trebuie să-ți fie cel mai bun prieten. Se întâmplă asta? Nu prea! Ce fac oamenii atunci când încep să aibă probleme în cuplu? Apelează la prieteni. De ce? Pentru că nu au unul acasă. E simplu! Se duc și se consultă cu alte persoane, fără să se întrebe dacă acele persoane sunt cu adevărat prieteni.

Acolo unde există prietenie în interiorul cuplului și apar situații apăsătoare, cei doi apelează la
construcția lor, la ei. Acolo își găsesc soluțiile, nu în afara cuplului.

Asta înseamnă prietenie, să fim acolo – și la bine, și la greu – și să încercăm să găsim soluții pentru a ne fi bine împreună. În momentul în care fie femeia, fie bărbatul, încep să-și cultive prietenii în afara relației, devine o chestiune de timp până când le va trece prin cap să-și cultive și relații… în afara relației.

John Gottman, specialist pe probleme de cuplu, poate cel mai mare specialist din lume, spune că factorul determinant pentru satisfacția soțiilor în căsniciile lor este calitatea prieteniei din cuplu. Și se pare că și pentru barbați este același lucru. Vedeți, nu suntem chiar atât de diferiți. Nu venim de pe planete diferite.

„Prietenia îți oferă combustibil pentru flăcările romantismului, pentru că îți oferă cea mai bună protecție împotriva sentimentului de adversitate față de soț sau soție“, spune Gottman. Superb! Ce păcat că mulți nu înțeleg asta, ce păcat că mulți cred că prietenia distruge dorința.

Și totuși, stau eu și vă întreb: siguranța este rea? Eu cred că nu. Siguranța și încrederea nu înseamnă turn off, ci turn on. Adică un boost de dorință de a experimenta lucruri noi, indiferent că vorbim despre clipe sau fantezii. Este un boost pentru că ai pe cineva alături, pe cineva de încredere și, cred că sunteți de acord când spun că atunci când simți că ai încredere… te deschizi mult mai ușor către nou.

Prietenia este vitală pentru construcția vieții de cuplu. Fără ea, nu putem vorbi despre cuplu, ci doar despre interese de moment.

P.S.: Acesta este un fragment din cartea ‘Iubirea de la A la Z: Alfabetul relațiilor’. Dacă vrei să o comanzi, intră AICI

Foto Credit: tiptoplifestyle.com/

Link-uri sponsorizate

Comments