De ce accepți?

cearta1
Link-uri sponsorizate

‘De ce stai?
Pentru că îl/o iubesc!’

Vă sună cunoscut acest dialog? Eu l-am avut de câteva ori. Persoanele pe care le întrebam ‘de ce stai?’ sufereau din (ne)dragoste!

Toate, dar absolut toate, considerau că iubirea înseamnă suferință!
Ăsta este și motivul pentru care-și găsiseră parteneri/e care le produceau suferință! Doar și-au dorit-o, nu-i așa?

Ce așteptau persoanele respective, pe lângă confirmarea faptului că iubirea înseamnă suferință? O schimbare!

Ce bizar! Să atragi în viața ta un om care te face să suferi, după care să aștepți ca lucrurile să se schimbe… în bine! Cum poți să crezi că se va întâmpla așa ceva? Să fim serioși! E nevoie de o doză bună de naivitate!

Eu am mai scris acum ceva vreme – nu iubirea te face să suferi, ci oamenii care nu știu să iubească! Iar dacă tu crezi că iubirea înseamnă suferință, te poți trece în capul listei! Singur/ă îți produci suferința, prin modul în care te raportezi la iubire. Este un tipar pe care l-ai învățat de undeva – de obicei de acasă. Să nu îmi spui mie că ai trăit într-o familie în care domnea binele și armonia, dar tu te-ai șlefuit, de-a lungul vieții, pe ideea că iubirea adevărată e aia în care suferi. Nu cred una ca asta! E clar că ai avut un model undeva.

E ca și cum ai spune că prietenia înseamnă suferință și te-ai înconjura doar de ‘prieteni’ care te-ar călca pe cap zi de zi. Ți-ar plăcea?

Ce legătură există între iubire și prietenie? Ambele funcționează pe BINE!
Și într-un caz și în celălalt, cuvântul de ordine este BINE!

Ce reacție ai atunci când un prieten te jignește? Îl întrebi: de ce faci asta? Apoi îi spui ceea ce simți! Corect? Iar dacă continuă și vezi că lucrurile nu au nicio șansă de rezolvare, de remediere, ce faci? Rupi prietenia! E relativ simplu!

Și, atunci, de ce nu faci același lucru în relație și accepți să fii călcat/ă pe cap? De ce accepți să fii devalorizat/ă, de ce accepți ca celălalt să te reducă la statutul de cârpă de șters pantofii?

Ce fel de iubire e aia?

Îi dau dreptate lui Mark Manson când scrie că ‘o relație sănătoasă ar trebui să-ți valorizeze identitatea, nu să ți-o distrugă. Dacă permitem să ajungem în situații în care trebuie să tolerăm comportamente abuzive, atunci îi permitem iubirii noastre să ne consume pe dinăuntru și, dacă nu suntem atenți, ne vom trezi că va rămâne doar o umbră din persoana care am fost cândva‘.

100% de acord! Am trecut pe acolo și știu cum este.

Ce legătură mai există între iubire și prietenie? Simplu – partenerul/a trebuie să-ți fie cel/cea mai bun/ă prieten/ă. O altă situație de care mulți oameni fug. Și fug tot din cauza faptului că se raportează eronat la ideea de iubire.

Oamenii sunt răi unii cu ceilalți pentru nu își cultivă prietenia. Se tem! De ce? Pentru că unii consideră că, dacă devin prieteni, iubirea lor va muri sau că se vor trezi ca niște frați. Fals!

Păi dacă nu ești prieten, cu cine vorbești când ți-e greu? Cu cine comunici ceea ce simți, ceea ce vrei, cui îi expui nevoile și fanteziile tale, gândurile tale cele mai ascunse? Ce rol mai are partenerul, dacă nu este cel mai bun prieten? Ce valoare are iubirea aia, dacă partenerul/a nu este persoana în care poți avea cea mai mare încredere, așa cum ai în cel mai bun prieten?

Atunci când intrați într-o relație, aplicați testul prieteniei pe care-l propune Manson. Puneți-vă niște întrebări simple: omul este poate deveni cel mai bun prieten al meu? Pot să-mi petrec timpul cu el/ea, așa cum o fac cu cel mai bun prieten? Pot să vorbesc cu el/ea, așa cum o fac cu cel mai bun prieten? Pot să mă simt bine, așa cum o fac cu cel mai bun prieten?

Dacă răspunsurile sunt negative, atunci partenerul/a nu este ce trebuie!

Haideți să nu mai dăm vina pe iubire atunci când avem tipare ciobite vizavi de iubire. Haideți să încercăm totuși să punem sănătate în iubirile noastre. Pe bune, chiar nu v-ați săturat de suferință și de răstigniri de suflete?

Iubirea înseamnă viață și bucurie, nu suferință, depresie și chin.

Foto Credit: 1075koolfm.com/

P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI

Link-uri sponsorizate

Comments