Dependenți de bunăstare

eu12
Link-uri sponsorizate

‘De ce ai sta cu cineva pe care nu îl/o iubești?’, a întrebat ieri o doamnă într-o discuție pe Facebook.

Răspunsul a venit imediat de la un domn: ‘Pentru că faci o casă, ai rate, îți este frică să nu te urască copilul, îți este rușine de prieteni și familie… sunt o mie de motive’.

Dacă disecăm puțin replica domnului, observăm două tipuri de răspuns: unul scurt – de frică și unul ceva mai lung – de frică să nu pierzi ceea ce ai adunat cu atâta trudă!
Ambele răspunsuri au frica pe post de ax central. Asta ține de zona profundă. Dacă venim mai aproape de suprafață, observăm o chestiune și mai interesantă, punctată tot de domnul respectiv – dependența de bunăstare!

Vă propun să disecăm din nou răspunsul omului: ‘pentru că faci o casă, ai rate, îți este frică să nu te urască copilul, îți este rușine de prieteni și familie…”. Ce înseamnă toate astea? O anumită zonă de confort, un anumit statut. Ai o casă, rate, un copil, câțiva prieteni, familie etc… Într-un fel sau altul putem să le numim ‘agoniseală’. Sau, de ce nu, bunăstare!

În acceptul general – casa, cu ratele aferente; copilul, prietenii, familia etc… pot reprezenta bunăstarea omului modern. Un om profund ciupit de consumerism.

O persoană care ajunge să bifeze toate aceste ‘task-uri’ poate spune că a atins un anumit nivel de bunăstare. Iar DEX-ul, prin definiția bunăstării, îi cam dă dreptate – bunăstare = situație materială bună, prosperitate, belșug, pricopseală.

Așa e, trăim în era pricopselii. Numai că pricopseala asta are un nume mare la poartă -NEFERICIRE!

Să revenim la personajul nostru și la fricile lui. El a radiografiat perfect motivele pentru care oamenii trag cu dinții de statut (de propria nefericire) atunci când se trezesc în situații dificile. Practic, temându-se să ia decizii care ar putea afecta pricopseala pentru care au muncit din greu, preferă să construiască adevărate rețele paralele.

Și uite așa ajungem la numărul uriaș de decizii care păstrează poleiala statutului, însă produc deranjurie cumplite în zona profunzimilor.

De ce se întâmplă toate astea? Pentru că suntem obsedați de bunăstare, deși ne raportăm total aiurea la acest concept.

Ce înseamnă bunăstare? Situație materială bună? Prosperitate? Belșug? Bani? Atât? Nasol! Înseamnă că toți oamenii care pun accent pe aceste lucruri sunt condamnați la nefericire crâncenă. Aici îmi aduc aminte de o discuție purtată acum câteva seri într-un cerc de cunoștințe, când cineva a spus că ar avea nevoie de ceva mai mulți bani pentru a atinge fericirea.

I-am spus sec: cred că ai nevoie să lucrezi puțin la profunzimi. Mi-e teamă că ceva mai mulți bani îți vor potoli fericirea pentru a bucată foarte scurtă de timp… după care îți vei dori încă puțin și încă puțin, numai că zona profundă va rămâne în continuare deranjată.

Să nu mă înțelegeți greșit, nu sunt un dușman al banilor. Nici pe departe. Însă ei nu trebuie să-ți conducă viața. În momentul în care se întâmplă acest lucru… ești terminat. Priviți la exemplul lui Vasile Turcu și nu cred că e cazul să comentăm mai mult.

Bunăstare nu înseamnă situație materială. Este o abordare eronată.

Bunăstare înseamnă bună stare, stare bună, iar asta se referă la interiorul nostru, nu la ceea ce avem în cont la bancă. Bunăstarea este o stare mentală, o stare eminamente interioară. De acolo pleacă totul… din interior.

Omul împăcat cu sine, omul care are subsolurile curate, aranjate, liniștite, nu va resimți niciodată presiunea statutului, gura lumii sau taskurile pe care trebuie să le bifeze pentru a da bine în ochii lumii. Nu îl vor interesa toate astea.

Chiar dacă va reuși să facă bani, el va face bani din ceea ce iubește să facă.

La ce bun să muncești ca un dement, să-ți iei o casă, o mașină, să ai bani în cont, să ai o familie… dacă ești nefericit? Pentru ce toate astea? Ce fel de bunăstare e asta? Nu vi se pare aiurea?

Fericirea este o construcție cât se poate de interioară. Ea poate fi alimentată de elemente exterioare, însă și alea au tot un ghidaj interior. Câtă vreme vom continua să ne ghidăm după reguli sociale lipsite de argumente solide pentru a stă în picioare, mi-e teamă că vom fi doar niște păpădii amenințate de orice adiere de vânt.

Vom fi niște construcții fragile, fricoase, tremurânde, niște construcții acoperite de statut, dar complet dezbrăcate de substanță fix acolo unde este cea mai mare nevoie, adică în zona profundă…

Merită?

P.S.: In curand imi voi lansa cea de-a doua carte. Ea se va numi ‘Iubirea de la A la Z: Alfabetul relațiilor’. Dacă vrei să te numeri printre primii cititori ai cărții mele, intră AICI, înscrie-te și vei avea ocazia să poți comanda cartea cu autograf, dar și să beneficiezi de surprizele pregătite pentru primii 200 de cititori.

Link-uri sponsorizate

Comments