Ce faci când nu te vrea, dar nici nu te lasă să pleci?

fobia4
Link-uri sponsorizate

Ți s-a întâmplat vreodată să ai o relație în care partenerul/a să-ți spună că te iubește doar atunci când pleci, iar în timpul relației să pară că te tratează cu spatele?

Eu am primit multe mesaje despre relații de acest gen. Mesaje în majoritate de la cititoare.

Sincer, eu nu cred că genul ăsta de comportament este specific masculin, deși, la o primă vedere, bărbații par să fie ceva mai speriați de angajament.
Ideea este că există oameni care se poartă așa, există oameni care prin comportamentul lor îi fac pe ceilalți să sufere.

Nu aveți idee de câte ori am fost întrebat: ‘de ce se poartă așa? Nu înțeleg!’

Nici nu mai țin minte numărul femeilor care mi-au scris asta în cei 3 ani de blogging.

Ei bine, am vrut să scriu de multă vreme despre subiectul ăsta și uite că acum i-a venit rândul. Iar acest lucru s-a întâmplat după ce am văzut un text scris de Shannon Colleary pe Yourtango. Fix pe acest subiect.

Ea vorbește despre bărbații care se tem de angajament, dar nu le lasă pe femei să plece. Eu aș spune că există și femei așa.

Am întâlnit destule cazuri de acest gen, inclusiv de femei care se joacă periculos. Cum funcționează acest mecanism? Simplu – când sunt cu tine, te fac praf, iar când nu mai suntem împreună, mi-e dor de tine și îți spun că te iubesc!

Nasol, nu vi se pare?

Specialiștii numesc asta fobie de angajament!

Cum se manifestă? Autoarea îi citează pe Julia Sokol și Stevan Carter – semnatarii cărții ‘Men who can’t love’, care spun așa: “De multe ori, omul care suferă de fobie de angajament are nevoie de distanță pentru a-și potoli anxietatea. Atunci când relația se termină, el nu se mai simte speriat. Astfel, sentimentele pe care le are pentru tine ies iar la suprafață. Și, nemaifiind panicat, îi e dor de tine, așa că te caută’.

Cam așa s-ar traduce povestea asta. Acum, să nu crezi că dacă înțelegi situația și îi acorzi o a doua șansă, lucrurile vor sta altfel. Nu, vei continua să suferi!

Și atunci, ce soluții ai?

Shannon Colleary oferă câteva:

1. Să conștientizezi faptul că nu vă doriți același lucru și că fobia aia nu se vindecă ușor (dacă se vindecă în vreun fel). Vrei să suferi la nesfârșit?

2. Nu te mai grăbi
Asta este o mare problemă. Oamenii, în special femeile, au o capacitate bizară de a se grăbi să acorde o a doua șansă înainte să analizeze bine lucrurile.

3. Renunță să mai trăiești într-un film.
Viața ta este cât se poate de reală… ca și suferința.

4. Încearcă să crezi în ceea ce face, nu în ceea ce spune
Dacă te-ai înmuiat la primul ‘te iubesc;, măcar cumpără-ți o cască – eviți cucuiele care urmează. Oamenii nu se schimbă de azi pe mâine!

5. Încetează să mai găsești scuze pentru comportamentele lui și nu te judeca prea aspru
Am auzit de o grămadă de ori aceste scuze. Ceva de genul: ‘poate că eu l-am presat prea tare’, ‘dacă am fost eu de vină’ etc… Scuzele astea vin întotdeauna la pachet cu auto-învinovățirea. Renunțați la abordarea asta. Vă faceți rău!

6. Ai grijă de tine
Este cel mai important lucru din lume. O relație toxică rămâne toxică. Uneori este imposibil să o transformi în ceva funcțional. Poți înțelege asta?

Sunt câteva soluții de bun simț. Serios.

Viața este frumoasă și prea scurtă ca să o trăiești în toxicitate!

Alegerea îți aparține…

P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI

Foto Credit: eharmony.com/verify/

Link-uri sponsorizate

Comments