Mai avem timp să ținem cont de noi înșine?

eucave1
Link-uri sponsorizate

Societatea îți spune ‘aim high’. Tu prinzi vorba asta din zbor și ridici capul spre cer. În secunda doi, ca în filmul cu Clint Eastwood, zbaaaam! Ai căzut la podea!

Așa se întâmplă și cu așteptările. Cu cât sunt mai departe de adevăr, de realitate, cu atât îți aduc pe cap o grămadă de griji, ba chiar nefericire surdă.

În cele câteva zile petrecute la Atena, am avut timp să observ oamenii.
Sunt calmi, relaxați, nu pun atât de mult preț pe imagine, pe obiecte, zâmbesc mult, îți mulțumesc tot timpul, nu se uită urât la tine, nu te tratează cu dispreț…

Nouă, românilor, ne place să spunem că grecii sunt puturoși pentru că Dumnezeu le-a dat un Paradis, iar ei nu vor să muncească.

Pe bune, cum să închizi magazinele duminică, atunci când cetățenii și turiștii ies la plimbare/ shopping? Asta sună a blasfemie!

La ei este normalitate. Să fie puturoșenie sau simplul fapt că oamenii își respectă ziua liberă săptămânală?

Că se respectă pe ei și pe angajații lor?

Cum o fi abordarea aia corectă?

Dinspre noi, de aici de pe malurile Dâmboviței, treaba asta cu magazinele închise nu sună prea bine. Ne scoate din zona noastră de (dis)confort. Suntem atât de grăbiți, încât ne panicăm atunci când vedem uși închise.

Ne enervăm și vrem să facem o plângere. Chiar avem senzația că merităm ca toate ușile să fie deschise în fața noastră. Ei bine, uite că alții nu văd lucrurile așa.

Dar, să revin la așteptări.

În seara în care am vizitat wine bar–ul Cinque, am scris ieri despre el, am primit o lecție de viață extraordinară de la patroană.

Ajunși în baruletul cu pricina, domnul a ținut să ne spună că și Cătălin Scărlătescu îi călcase pragul. Ne-am bucurat, fiind prieteni cu Cătălin.

“Fiind prieteni cu Cătălin, asta ne face de două ori prieteni”, ne-a spus râzând patroana.

Ei bine, români fiind, deci obișnuiți cu localurile mari-indiferent că sunt wine bar-uri sau nu, nu am rezistat și am întrebat-o pe doamnă (afacerea este de familie): ‘nu aveți în plan să vă extindeți? Aveți servicii excelente, vinuri bune, mâncarea la fel…”

Răspunsul ei ne-a adus cu picioarele pe pământul, pe pământul elen.

“Nu! Cu cât ne extindem mai mult, cu atât vor apărea problemele. Și riscăm să ne pierdem pe noi înșine. Cine dorește să ne calce pragul… știe unde ne găsește”.

Vorba cântecului-mo’ money, mo’ problemz!

Acel ‘riscam să ne pierdem pe noi înșine’ mi-a rămas adânc întipărit în creier!

Mi se pare un element esențial atunci când vorbim despre așteptări.

Oamenii ăia știau exact ceea ce își doresc. Aveau o afacere, mică ce-i drept, își făceau treaba cu drag și cu zâmbetul pe buze și le plăcea atât de mult acest lucru, încât nu erau dispuși să-l schimbe, știind că o eventual extindere ar aduce un plus de bătăi de cap!

Mi s-a părut senzațională abordarea lor. Asumare totală!

Întrebarea este-câți dintre noi reușesc să facă asta?

În nebunia asta de viață, în graba asta nebună, mai avem oare timp să mai ținem cont de noi înșine? De ceea ce simțim, de ceea ce ne dorim, de direcția pe care mergem?

Sau suntem de multă vreme pierduți de noi înșine și orbecăim fără sens?

Uite asta este o întrebare la care aștept răspunsurile voastre.

Mulțumesc :)

Link-uri sponsorizate

Comments