Când nu mai e nimic de ascuns, nu mai e nimic de căutat

eumare
Link-uri sponsorizate

“Lipsită de enigme, intimitatea devine nemiloasă atunci când exclude orice posibilitate de descoperire. Când nu mai e nimic de ascuns, nu mai e nimic de căutat”, scrie Esther Perel în cartea ‘Mating în Captivity’.

Cred că este prima oară când sunt de acord cu ea doar parțial.
Analizând puțin problema, îmi dau seama că abordarea ei este una feminină, una sigură.

Sunt de acord cu faptul că fuziunea totală ucide intimitatea, alienează, distruge viața sexuală etc. O să scriu un text mai larg despre această fuziune , despre această pastă pe care unii o numesc cuplu și care, din păcate, ascunde la bază multă nesiguranță.

Sunt de acord că oamenii caută confortul, siguranța și, uneori, fără să-și dea seama, duc lucrurile la extrem și ajung la posesivitate și control, sufocandu-se astfel unii pe ceilalți.

Cu toate astea, chiar am o problemă cu enigmele, cu secretele! Pur și simplu nu îmi plac!

Haideți să analizăm puțin idee asta: ‘când nu mai e nimic de ascuns, nu mai e nimic de căutat’.

În primul rând ce este de ascuns în cuplu? Și ce este de căutat în cuplu?

De când secretele sunt cele care garantează flama dintre doi oameni?

Sincer, nu mi se pare tocmai cea mai funny abordare. După părerea mea, să-l cunoști pe celălalt înseamnă să reușești să construiești un puzzle comun.

Or acel puzzle nu se poate construi cu găuri.

Știu că există foarte mulți oameni care au secrete, foarte mulți oameni care chiar cred că celălalt nu trebuie să știe totul despre ei. Aici este un subiect ce absoarbe mii de nuanțe. Fiecare cuplu își are propriile reguli. Există oameni care nu au o problemă cu sinceritatea, alții care merg pe ideea că secretele țin cuplul viu.

Asta nu înseamnă neapărat fuziune sau nu, ci reguli scrise în fiecare cuplu.

Pe de altă parte, mi se pare că Esther Perel tratează problema doar la nivel de EU și TU, adică în interiorul construcției, când eu văd descoperirea fix în afara lui.

Și uite așa, aș modifica puțin părerea ei și aș spune: când nu mai e nimic de ascuns, începem să descoperim împreună… în lume. Nu unul la celălalt, ci împreună… în afara noastră!

După părerea mea, nu secretele țin cuplul viu, nu ele păstrează pasiunea între doi oameni; ci imaginația.

Fără secrete, un cuplu poate exista fără probleme! Fără imaginație însă, iubirea celor doi se usucă!

Fără imaginație, iubirea chiar nu are nicio șansă!

Eu pe asta mizez atunci când cei doi au ajuns să se cunoască, să-și știe nevoile și dorințele, de ce nu și secretele – asta poate însemna încredere, nu control. În acel moment, cei doi se țin de mână și încep să navigheze pe mările imaginației. Împreună!

Și descoperă, tot împreună, noi și noi căi de a-și menține pasiunea vie. Privind spre exterior cu încredere… unul în celălalt!

Asta nu necesită implicarea unor terți parteneri (poate fi o alegere, depinde de fiecare cuplu), ci pur și simplu scenarii la care cei doi recurg pentru a-și picanta viața. Din punctul meu de vedere, secretele înseamnă nesiguranță!

Iar nesiguranța blochează imaginația.

De aia spun că nu sunt de acord cu Esther Perel. Sigur, trebuie să fim atenți și să nu fuzionăm total, însă, în același timp, trebuie să avem grijă de imaginația noastră. Or asta mi-e teamă că nu prea se poate întreține pe nisipurile mișcătoare ale nesiguranței, dubiului, scepticismului, fricii…

Cuplul este o construcție deschisă, o construcție liberă, în permanentă dezvoltare, nu o construcție închisă, ermetică, o construcție ce-și extrage seva din ceea ce nu știu partenerii unul despre celălalt.

Păreri?

P.S.: Apropo, cum ar fi să trăiești o viață întreagă neștiind faptul că partenerul/a a avut anumite fantezii?

P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI

Link-uri sponsorizate

Comments