El o vede regină, ea… sclav!

queen1
Link-uri sponsorizate

Femeile au o părere foarte proastă despre bărbați!

Domnilor, în ochii lor suntem niște nasoi. Suntem incapabil să ne ridicăm la nivelul așteptărilor lor.

Așa se vede din afară, dacă stai calm și analizezi puțin abordările anumitor doamne atunci când vine vorba despre relația bărbat-femeie, despre cuplu, despre conviețuire.

Sincer, nu știu cine le-a spus că au o poziție privilegiată în relații!

Serios! Chiar nu știu! Probabil că romanticii – vrăjitorii ăia penibili care le-au băgat în cap tot felul de concepte tâmpite (o să scriu curând și despre asta).

Altfel nu îmi explic de ce femeile, în general, așteaptă să fie tratate ca niște prințese/regine etc… fără ca ele să ofere ceva.

Din păcate, în ultimii ani, am văzut foarte multe cazuri în care el o vedea regină, iar ea îl vedea sclav. El era în limbă după ea, iar pe ea o durea în crăpătura curului. Cică ar fi mai sexy așa. Fals!

Am văzut asta în nenumărate rânduri.

Și nu am putut să nu mă întreb: de unde vine grozăvia asta?

Nu știu dacă literatura/ Hollywood-ul sau media au produs starea asta de fapt sau un tipar educațional greșit.

Eu cred că este vorba despre un cumul.

Nu știu cine le-a învățat pe femei că noi suntem niște animale?

Abordarea asta este eronată din capul locului!

Să știți că și nouă, bărbaților, ne place să fim răsfățați, ascultați, înțeleși, mângâiați, să ni se spună că arătăm bine, să ne simțim apreciați… și noi avem nevoie de siguranță!

Vedeți? Cam semănăm!

Știți care e partea proastă?

Că atunci când un bărbat își dorește toate aceste lucruri, își ia un mare bocanc în ouă!

“Ești un fătălău…”, “să-ți dea mă-ta siguranță, nu eu!”, “așa bărbat ești tu?” etc

Cunoașteți genul ăsta de abordare?

Se numește nesimțire!

Să nu cumva să aveți impresia că doar bărbații pot fi nesimțiți. Ohooo, nu aveți idee câte nesimțite am văzut. Iar nesimțita cu ifose de regină este cea mai nasoală dintre toate. Este cea mai hidoasă făptură care poate exista în Univers.

Ei bine, ce lipsește din tabloul pe care l-am zugrăvit mai sus?

BINELE! Bunul-simț! Pozitivul!

Oamenii nu sunt obișnuiți cu emoțiile pozitive. Ele sunt fine, delicate, subtile, pentru unii plictisitoare.

De partea cealaltă, emoțiile negative sunt opulente, dornice de afimare, țipă din toți rărunchii. Pentru mulți sunt sexy!

Binele plictisește, din păcate, pe foarte multă lume.

Doar că respect fără bine nu prea se poate!

Dacă mă întrebați pe mine, dacă vrem să avem relații bune, relații funcționale, ar cam trebui să ținem cont de niște lucruri elementare.

Cum ar fi, spre exemplu, respectul!

Ăsta nu funcționează doar de la bărbat spre femeie, ci și invers!

E musai să funcționeze și invers, altfel iese un ghiveci urât mirositor!

Atâta vreme cât el te respectă și îți arată aprecierea lui și tu ar trebui să răspunzi cu aceeași monedă! Dacă nu o faci, înseamnă că ai o problemă destul de nasoală la capitolul educație!

O relație funcțională se bazează pe respect.

Ce este respectul? Apreciere!

În orice relație de iubire, aprecierea este extrem de importantă! Fără ea nu există relație, ci doar regina și sclavul sau regele și sclava!

Nimic interesant aici! Abuz, dezechilibru…

Un alt element extrem de important în economia unei relații este compasiunea!

Asta înseamnă să-ți pese de celălalt!

În momentul în care avem un cuplu format din doi oameni care se respectă și cărora le pasă unul de celălalt, conflictele de rezolvă mult mai ușor. În cazurile astea, bunul simț este la el acasă și, indeferent de natura conflictului, soluțiile se găsesc în doi.

Dincolo, în relațiile bazate pe raportul regină-sclav sau rege-sclavă, conflictele duc la războaie, sunt extrem de agresive. Regina nu vrea să-și piardă poziția, iar sclavul vrea libertate, vrea să scape de tiranie.

Rezultatul? Se pune în mișcare tot arsenalul de anihilare a ‘dusmanului’.

Eu cred că dacă vrem să avem parte de relații mișto, de fericire în doi, ar trebui să începem să exersăm respectul și compasiunea în cuplu. Zilnic!

Altfel, vom continua să ne asuprim, vom continua să ne masacrăm sufletele, iar asta nu va genera două tabere – învingători și învinși; ci una singură – triștii!

Vreme să fim fericiți? Soluții există!

Vrem să fim triști? Aici căile sunt deja bătătorite!

Alegerea ne aparține…

P.S.1: De curând mi-am lansat prima mea carte, intitulata-Barbatii inteligenti nu au nevoie de amante. Daca nu ai apucat sa o comanzi, o poti face telefonic, la numerele: 0774091579 sau 0314382822 si online la adresa Bookzone.ro.

Foto Credit: johnsonreginald3.wordpress.com/

Link-uri sponsorizate

Comments