Nu mai știm să iubim!

lostlove1
Link-uri sponsorizate

‘Nu mai știm să iubim’, mi-a comentat cu îngrijorare pe Facebook o femeie în cursul zilei de ieri.

Hmmm, interesantă perspectivă.

Am abservat genul ăsta de abordare la mai multă lume.
Oare chiar așa să fie?

Oare chiar am uitat să iubim?

Dacă mă întrebați pe mine, ca să poți să emiți o asemenea concluzie, prăpăstioasă, ce-i drept, trebuie să ai un punct de plecare. Or acel punct ar trebui să fie ipoteza conform căreia chiar am știut vreodată să iubim.

Pentru a stabili acest punct, trebuie să ne punem următoarea întrebare: atunci când vorbim despre iubire, la ce ne referim? La ce ne raportăm?

Un prim cârlig ar fi, zic eu, modelul de iubire de acasă.

La acest capitol, cel puțin dacă ne referim la generația mea – la generația crescută cu cheia de gât – specialiștii nu debordează de optimism.

Am crescut în niște vremuri rigide, niște vremuri în care emoția și conexiunea emoțională nu erau o prioritate, așa cum este acum.

În plus, modelul educațional era bazat pe pedeapsă/recompensă, ceva de genul: dacă faci… primești x lucru; dacă nu faci… ți-o iei!

Un model pe care mulți dintre noi îl dau mai departe, cu brio, copiilor lor, din păcate.

Nu este o chestiune de condamnat. Câtă vreme este singurul model pe care-l cunoaștem, credem că ăla este bun.

În acest context, revin cu întrebarea: care iubire?

Sigur, nu generalizez, există familii în care au existat forme de manifestare a iubirii părinți-copii. Nu zic nu. Însă nu cred că au fost segmente semnificative.

La ce văd în jur, aș spune că, mai degrabă, am fost privați de conectare emoțională. De asta și suferim acum, când suntem adulți.

Okay, deci pe asta cu iubirea de acasă am cam rezolvat-o. Să spunem că, cel puțin parțial, poate fi un reper.

De unde am mai putea să ne extragem modele?

De la tv? Pe bune? Am trăit o eră cu 2 ore de program la tv și cu o singură vedetă: mult iubitul conducător. Iar ăla vorbea despre realizări mărețe ale comunismului, nu despre iubire. Când vedeam un film cu Alain Delon la Studio X (la bulgari) era mare sărbătoare.

Și atunci ne rămân filmele adolescenței, alea de la începutul anilor ’90. Dacă stăm bine să le analizăm, vom vedea foarte multe tipare toxice în ele – iubiri imposibile, sacrificii incredibile, suferințe grele, sinucideri etc… toate din dragoste!

Luați doar destinul tragic al Annei Karenina și veți vedea acolo tipare toxice la kilogram. Adăugați și un gram de Romeo și Julieta și… iese de un blat pufos, dar greu digerabil.

De altfel, dacă îmi amintesc bine, cam toate iubirile despre care am citit – indiferent că vorbim despre romanelel de capă și spadă ale lui Dumas sau despre alte scrieri – s-au cam terminat prost.

Interesantă sămânță sădită în mentalul nostru – IUBIREA NU ESTE FĂCUTĂ PENTRU A FI FUNCȚIONALĂ!

Sincer, nu țin minte să fi văzut articole despre iubire și relații în Scânteia sau România Liberă; sau cărți de dezvoltare personală, așa cum se întâmplă acum.

Ce înseamnă asta? Evoluție socială!

Schimbare!

Ceea ce se întâmplă acum nu mai are nicio legătură cu socialul de acum 25-30 de ani.

În momentul de față, schimbările se produc la 2-3 ani și multora le este greu să țină pasul.

Drept urmare, atunci când vorbim despre iubire, la ce ne raportăm?

Care sunt reperele și ce fel de iubire este aia?

V-ați pus vreodată această întrebare?

Revenind la comentariul de ieri, eu aș spune că nu, nu am uită deloc să iubim, ci lucrurile stau tocmai pe dos – abia acum învățăm să o facem.

Iar această perspectivă nu mă sperie, ci mă umple de bucurie.

Păreri?

Foto Credit: alwaysladies.com/

P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI

Link-uri sponsorizate

Comments