Ce-ar fi să pupăm oameni vii?

freehugs
Link-uri sponsorizate

Fenomenul raclelor cu moaște mă surprinde de fiecare dată când se desfășoară în toată splendoarea sa națională.

Nu, nu este nici pe departe ceva solemn, ceva intim, plin de evlavie, ci mai degrabă un business ce adună anual, cel puțin la Iași, cam 100.000 de oameni.

Nici măcar tinerii ăia frumoși și liberi, ăia care au dat jos Guvernul imediat după Colectiv -apropo, în curând se împlinește un an – nu au fost atâția.
Vă dați seama? 100.000 de oameni sunt capabili să se deplaseze la Iași, din toate colțurile țării, să stea la coadă în frig (și ziua și noaptea), pentru a atinge/pupa o raclă în care se află niște oscioare.

Nu știm ale cui sunt oscioarele alea – chiar nu cred că a făcut cineva vreo analiză (iar istoria e plină de racle cu oase de porc sau măgar); dar vedem 100.000 de oameni care se înghesuie la ele.

Ce îi atrage pe oamenii ăștia? Formularea: “făcătoare de minuni”!

Dacă nu ar exista această formulare ‘magică’, fac pariu că nimeni nu ar fi interesat de ele.

Dar, spre deosebire de tinerii ăia din octombrie anul trecut, care au acționat și au schimbat ceva; cei care merg la Iași, la moaște, nu vor să schimbe nimic – ei doar așteaptă!

Așteaptă o minune divină! Așteaptă să li se dea.

Poți să îi condamni? Sunt generații întregi de oameni care au fost crescuți cu această așteptare și, fac pariu că, pe măsură ce trece timpul și minunea nu vine, ei devin tot mai nerăbdători și mai agresivi – vezi reportajele televizate.

Ei bine, pe fondul acestei isterii care, așa cum am scris mai sus, numai evlavie și iubire de Dumnezeu nu este – de oameni nici atât (dacă s-ar da liber, s-ar sfâșia între ei pentru un loc mai în față); Lucian Mândruță – da, slujitorul ăla al Ocultei; ‘fostul lingău’ al Profesorului, soldatul lui Soros etc; a propus o idee excelentă – ce-ar fi să pupăm oameni vii?

Pe bune, ideea lui are sens. Din toate punctele de vedere!

Aici îmi vine să îi iau de urechi pe popi! De ce? Pentru că nu ies să le spună oamenilor ălora că iubirea are valoare doar în viu! În mort, în inert… este doar un concept!

Minunile se întâmplă din iubire! Nu râdeți, iubirea chiar face minuni, însă doar atunci când se întâmplă în viu!

Degeaba pupi o raclă – nu ți se va întâmpla nimic! Este placebo de moment. După aia, totul revine la normal.

În schimb, dacă ăia 100.000 de oameni s-ar pupa între ei – nu pe gură, nu vă gândiți la orgii -, dacă oamenii aia s-ar îmbrățișa, s-ar ruga împreună pentru bunătate și nu pentru minuni; energia aia emanată de ei chiar ar putea face minuni – și asupra lor și asupra altora.

Aia ar fi o energie pozitivă, o energie a schimbării.

Mie chiar mi se pare mișto ideea lui Mândruță, chiar dacă e cumva la mișto. Subliminalul are o putere la care nici el nu cred că s-a gândit.

Formularea sună așa: ‘La concurență cu Sfânta Parascheva de la Iași, lansez un eveniment inspirat de ideea pupatului. Ce-ar fi să pupăm oameni vii? Vineri la prânz. Dați mai departe dacă vreți să luăm pâinea de la gura știm-noi-cui!’

Trecând peste stilul lui umoristc, eu cred că ar trebui să luăm în serios această invitație. Da, trebuie să existe o balanță, un corespondent pentru suta aia de mii de oameni.

Trebuie ca cineva să le spună/arate că iubirea și minunile vin din trăirea vieții cu bucurie/iubire, nu din așteptări fără fundament.

Ce ziceți, se poate?

Pagina evenimentului este AICI.

P.S: Oare cum ar fi să vezi 1000, 2000 sau 5000 de oameni adunați într-o piață, oameni care zâmbesc, se strâng în brațe și se pupă? Eu cred că ar fi un exercițiu de încredere colectivă incredibil.

“Dragostea de oameni face minuni care țin cât toată viața!”

Foto Credit: blog.yanidel.com/

 

Link-uri sponsorizate

Comments