Bărbatul adevărat nu este nici gladiator, nici fătălău

eu34
Link-uri sponsorizate

Ideea de bărbat adevărat sperie! Le sperie atât de femei, care nu prea știu de unde să apuce acest concept; dar și pe bărbați, în care încă urlă patriarhatul, refuzând categoric orice intruziune, orice idee de nou.

Pe acest fond, fiecare încearcă să creioneze, în funcție de propriul nivel de dezvoltare și de propriile experiențe, un soi de potret robot al bărbatului adevărat.

Sigur, din capul locului trebuie spus că nu se poate face un portret universal valabil, însă se pot creiona niște caracteristici generale.
Chiar și așa, nimic nu este literă de lege, fiecare om putând să fie de acord sau nu.

Ei bine, din ce văd în jur, acest bărbat adevărat, mult căutat și discutat mai ales în sfera online, este un hibrid dubios.

Unii – mai ales bărbații – merg pe ideea că bărbatul trebuie să fie bărbat – adică o cisternă de testosteron din toate punctele de vedere; un tip dur, ferm, pregătit, rece; un tip care sub nicio formă nu are voie să fie slab, mai ales în fața femeii.

De partea cealaltă – femeile acuză două tipologii masculine – pe de-o parte, bărbatul care nu este prezent din punct de vedere emoțional, ci doar sexual sau este prezent, dar violent și, pe de altă parte, bărbatul care s-a transformat în femeie, deci bărbatul slab. Nici urmă de echilibru în această ecuație.

De altfel, toate abordările sunt lipsite de echilibru, toate tind spre extrem.

Ce înseamnă asta? Că nici cei care judecă sau încearcă să traseze repere nu au acea doză de echilibru necesară creionării unui portret cât de cât complet.

Și, atunci, ce iese? Un portret al extremelor. Alb sau negru.

Acum, ca să fiu sincer, nu e tocmai un lucru rău, îngrijorător. Din orice potret avem ceva de învățat, atât despre autor, cât și despre ce gândesc/ răspund ceilalți. Eu, spre exemplu, învăț din toate comentariile. Nu am pretenția că dețin adevărul absolut însă, recunosc, uneori sunt consternat să văd că există oameni care nu înțeleg ce scriu eu, deși mă exprim în aceeași limbă cu ei.

Ei bine, în urma unor discuții avute în ultima vreme cu diverși bărbați – cumva loviți/ bulversați de toate aceste portrete -, m-am gândit să zugrăvesc și eu unul.

Și, de la bun început, cuvântul de ordine mi s-a părut ECHILIBRUL!

Ăsta mi se pare punctul 0 al construcției, atât pentru bărbat, cât și pentru femeie.

Din punctul meu de vedere, echilibrul înseamnă dezvoltare… pe toate palierele.

Ce înseamnă asta?

Că bărbatul adevărat nu-și antrenează doar mușchii, ci și înțelepciunea.

Că bărbatul adevărat se pregătește atât pentru societate, cu provocările și războaiele ei, cât și pentru conexiunea cu femeia (ce antrenează mai degrabă apropiere, decât război).

Că bărbatul adevărat nu este nici gladiator, nici fătălău, ci un bărbat echilibrat.

Un om care știe să iasă din situații conflictuale – cu diplomație sau prin forță (acolo unde cuvintele nu mai au ce să facă); dar care, în același timp, știe să și mângâie și să iubească.

Marea greșeală a bărbaților este aceea că văd războiul vieții lor în femeie!

Nu e! Chiar deloc!

De aici pleacă multe abordări eronate, extreme, multe temeri. Din faptul că bărbații o simt pe femeie ca fiind dușmanul absolut! Ceva misterios, imposibil de cunoscut.

Oare așa să fie? Mă îndoiesc!

Femeia poate fi cunoscută, înțeleasă și iubită fără probleme. Trebuie doar să vrei și să înțelegi cum funcționează.

Trebuie doar să o privești cu atenție.

Chiar dacă unii ar spune că femeia, în sine, este o operă de artă; bărbatul o poate desluși, însă doar dacă învață acea artă.

Bărbatul nu este (sau nu ar trebui să fie) un dușman al femeii, ci un partener.

Și, dacă tot am ajuns la acest parteneriat, ar fi cazul să vorbim puțin despre el. Și despre drepturi. Drepturile femeii nu țin de emancipare ci, în primul rând, de bun simț.

Cum poți să spui că iubești o persoană pe care o consideri supusă, inferioară? Ce fel de iubire e asta?

Drepturile nu se referă la egalitate fizică, ci la egalitate umană, de alegere, de decizie. Aici se concentrează această egalitate. Pe acceptare!

Fizic e clar că suntem diferiți!

Dacă s-ar înțelege nuanțele astea, războiul dintre sexe ar dispărea.

De când scriu pe blog, am observat că, indiferent cât de echilibrat aș încerca să scriu, oamenii extrag ce vor din context și dezbat ca atare. Nici măcar nu le mai pasă că există echilibru. Nu, dacă o frază le atinge un anumit buton, restul nu mai contează.

Și aici mă refer atât la textele despre femeie, cât și la cele despre bărbat. Or asta mi se pare trist, este un semn că acest aberant război al sexelor nu permite, cel puțin pentru moment, acel echilibru, acea armonie care ar trebui să existe între noi.

Revenind la bărbatul adevărat, aș spune că el este un bărbat echilibrat, un bărbat care investește în toate palierele dezvoltării lui, un bărbat care nu fuge de viață, de trăire, de simțire. Cum ar putea altfel să se dezvolte? Fără încercări, fără greșeli, fără suferință, fără temeri, fără dezamăgiri, fără bucurii? De unde și-ar extrage el lecțiile de viață?

Da, ca să ajungi bărbat adevărat, adică bărbat echilibrat îți trebuie, înainte de orice să acumulezi experiențe, iar astea se adună trăind.

Trăind fără armuri, ci cu sufletul și ochii bine deschiși.

Bărbatul echilibrat (sau adevărat) este cel care știe să spună: ‘te fut în gură’ (atunci când cineva îl atacă sau îl amenință), dar și te iubesc (atunci când intră în universul iubirii). Unde se vede echilibrul? În faptul că nici ‘te fut în gură’ și nici ‘te iubesc’ nu sună fals, ci cât se poate de asumat! Sunt două lumi diferite, lumi în care el se poate descurca fără probleme.

Cam așa îl văd eu pe bărbatul ăsta adevărat – echilibrat atât fizic, cât și emoțional!

Păreri?

P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI

Link-uri sponsorizate

Comments