Îmi vreau soția înapoi!

want-back1
Link-uri sponsorizate

Azi vreau să vorbesc despre o situație complicată și voi încerca să o tratez cât pot de obiectiv, astfel încât să nu fiu acuzat de misognism.

Vreau să vorbim despre cuplu și despre apariția copiilor.

Ei bine, uneori, când mă plimb prin parc, observ o tipologie feminină care mă sperie – femeia-mamă, femeia aia îmbrăcată dezordonat, care stă în parc și discută doar despre copii.
Cum s-a căcat în ultimele 24 de ore, dacă a fost sau nu ceva mai agitat pentru că ea a băut Cola, ce înseamnă colăceii de la piciorușe (cică semn de sănătate), cât de obosită este etc…

Mă sperie genul ăsta de femeie, pentru că am senzația că se auto-izolează din propria viață de cuplu.

Iar aici cred că există destui bărbați care se vor simți ciudat.

Apariția primului copil în cuplu este o chestiune dificil de manageriat. Femeia, absorbită de această nouă creație, își va ghida întreaga dragoste și energie către copil, timp în care bărbatul se va simți abandonat.

Cred că i se aprind niște beculețe din copilărie. Atunci când nu înțelegea de ce nenea ăla (ta-su) o lua pe mama lui de lângă el.

Ei bine, de data asta nu mai e un nene care îi ia partenera, ci un boț de om.

Cumva, cumva, bărbatul știe că apariția unei terțe persoane în casa lui înseamnă o problemă pentru viața lui sexuală imediată sau viitoare.

Iar dacă nu știe, va afla imediat după naștere.

Aici intervine o situație pe care nu știm să o manageriem, nici noi, nici femeile.

Pe de-o parte, ele își vor apăra puiul cu orice preț, fie și cu prețul dispariției partenerului din peisaj; timp în care bărbatul se va simți din ce în ce mai neglijat și mai scos din viața de cuplu.

Nu toți bărbații știu să accepte acest nou ‘proiect’ din viața lor și faptul că, în unele cazuri, femeile devenite mame uită să mai fie partenere pentru ei.

Fie că ne place, fie că nu, apariția unui copil poate destabiliza profund cuplul.

În acest context, bărbatul fie evadează în afara conjugalității, căutând satisfacție sexuală și înțelegere; fie se uită spre cer și își cere soția înapoi.

Da, femeia aia de care s-a îndrăgostit, femeia aia care l-a răvășit cu zâmbetul și umorul ei. Pur și simplu o vrea înapoi, așa cum era… înainte!

Cum e acum nu îi place!

Da, știu, doamnele vor țipa și vor spune că este o gândire superficială, că bărbații se gândesc doar la sex etc…

Nu este vorba despre asta, ci despre separarea borcanelor în stat (adică în cuplu).

Și bărbații se implică în creșterea copiilor – mă rog, bărbații cu ceva neuroni în cap – însă, în același timp, ei își doresc în continuare și viață sexuală.

Pe principiul – sunt prea tânăr ca să mi-o pun în cuier!

Drept urmare, aș spune că ar trebui să alegem cu atenție momentul când devenim părinți, analizând foarte bine consecințele. Pentru că, din păcate, există cazuri în care pot apărea rupturi grave.

Nașpa este că în astfel de situații, femeia nu prea înțelege dorința bărbatului, fiind prea absorbită de ‘jucăria’ nou apărută în viața ei. ‘Dă-l în mă-sa, nu vede că alăptez, spăl, șterg, am grijă? Nu mai am timp să fiu sexy, nu mai vreau să fiu sexy. Nu mai am chef să îl seduc. Am făcut-o la momentul potrivit. Acum nu mai e cazul’.

Cam genul ăsta de abordare apare în astfel de situații. Retragere completă din viața sexuală a cuplului, cel putin pentru o perioadă. Sigur, nu toate femeile fac asta, însă se întâmplă.

Poți să le condamni? Aici e greu de oferit un răspuns.

Însă, în același timp, întreb: în condițiile acestei retrageri ce poate apărea, bărbatul ce poate să facă?

De discutat este dificil – femeia îl va rejecta instantaneu. ‘Dă-i drumu’ de aici cu prostiile astea, nu vezi că ăsta mic e deranjat la stomac? Vorbim altă dată! Nu au intrat zilele în sac’.

Astea sunt cazurile de femei care, prin propriul comportament, îi obligă pe bărbati să apeleze la porno, la masturbare sau chiar la curve.

Există! Și fac asta, de multe ori, fără să realizeze. Sunt atât de absorbite de copil, încât nu le mai interesează altceva. De altfel, chiar sâmbătă, când am fost la evenimentul Who’s King în Public Speaking, am auzit câteva femei care spunând că cea mai mare realizare a vieții lor erau copiii.

M-am uitat mirat spre ele. Cum să spui așa ceva? Și, dacă nu faci copii? Inseamnă că ai o viață de căcat, o viață fără realizări?

Ciudată abordare, mai ales că facerea unui copil nu e vreo mare șmecherie, iar miile de copii din orfelinate sunt o dovadă clară în acest sens.

Copilul poate deveni cea mai mare realizare doar atunci când se transformă într-un om remarcabil, însă asta cere timp, mult timp.

Altfel, e aiurea sa spui asta. E ca și cum ai spune că ți-ai luat casă, când tu ai făcut credit pe 35 de ani. Nu, nu ți-ai luat casă, ci doar ai început să plătești pentru ea. Abia peste 35 de ani, când vei fi plătit ultima rată, vei putea spune că ți-ai luat casă. Până atunci ești chiriaș.

Așa și cu copiii!

În acest context, pe fondul acestui tip de gândire, să nu vă mirați dacă veți cunoaște bărbați care își vor soția înapoi, chiar și atunci când fac sex cu alta.

P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI

Foto Credit: themodernman.com/

Link-uri sponsorizate

Comments