Când o aud pe fiica mea spunându-mi că e obosită, mi se urcă sângele în cap! Și nu pentru că nu e un teuton rezistent, ci pentru că îmi dau seama că sistemul de învățământ actual este complet depășit.
Da, știu, zilele astea se tot vorbește despre școală, despre home-schooling etc…
Eu vreau să vorbesc despre copiii cu cearcăne, despre acei copii care nu mai apucă să se bucure de viață, de joacă, de ceilalți copii, pentru că au de făcut teme.
Temele pentru acasă mi se par cea mai mare otravă pentru copii. Nu îi ajută la nimic.
Păi stai așa, dacă ai făcut cu ei 2 ore de mate, la ce le mai dai 20 de exerciții pentru acasă?
Până și ministrul a spus că temele ar trebui să fie făcute la școală – eventual la after school -și nu acasă.
Din punctul meu de vedere, atunci când copilul iese de pe porțile școlii, restul zilei este pentru bucurie, joacă, timp petrecut alături de părinți și cei dragi etc… Nu tot pentru școală!
Și știți de ce?
Pentru că dacă toată ziua se transformă în școală, acel copil va ajunge să urască școala!
Or, dacă mă uit bine, foarte mulți copii percep școala ca pe un chin!
Au dreptate marii profesori ai acestui neam – sistemul de învățământ actual nu face altceva decât să producă copii deprimați.
Deprimați, încercănați, obosiți.
Culmea știți care e? Că nu profesorii sau educatorii insistă cu temele, ci părinții.
Ce idioți! Pesemne sunt frustrați de propriile nerealizări și atunci încearcă să-și transforme copiii în savanți.
Și uite cum copil ajunge să fie scârbit, ajunge să nu învețe cu plăcere, ci din obligație.
Și face asta ca să scape de gura părinților. 0 plăcere!
Pervers cer vicios școală-părinți.
Este un cerc pe care l-aș sparge cu zâmbetul pe buze.
Știți care este cel mai trist lucru pe care poți să-l vezi? Copii făcând lecții în parc… lângă leagăne!
Și ne mai mirăm de ce au sertarele pline de dulciuri…
Noi, părinții lor, suntem părtași la acest proces de tâmpire, la această deprimare în masă a unei întregi generații.
Ce e de făcut?
În primul rând nu trebuie să le știrbim copiilor bucuria de a trăi. Apoi, eu cred că trebuie să le inducem ideea învățării cu plăcere, fără pedeapsă. Și 3 – programa școlară trebuie să aibă legătură cu particularitățile acestei generații.
Sunt copii care cresc cu tablete și televizoare inteligente, deci nu merge să îi mai tâmpești cu povești despre ciobănași. Mulți dintre ei nu vor avea ocazia să vadă vreunul live.
Părerea mea.
Din păcate, sistemul este așa și pentru că salariile sunt cum sunt și, din păcate, în învățământ ajung și oameni care nu prea au încotro. Sigur că există și profesori cu vocație, dar câți?
Jur că nu mai am de gând să aud de la fiica mea că e obosită!
Minunat ar fi să auzim de la copii că sunt fericiți! Fericiți că trăiesc, fericiți că învață, fericiți că socializează!
O fi atât de greu?
