Ce îl sperie pe bărbatul modern?

cleaning
Link-uri sponsorizate

Să fii om nu e o rușine!

Chiar deloc! Ba chiar aș spune că e o virtute!

Iar asta nu are legătură cu rolurile de gen. Alea sunt niște tâmpenii crâncene care au un singur scop – să ne facă să ne urâm unii pe alții (adică bărbați pe femei și invers).
Știți când îți dai seama că rolurile de gen sunt un căcat? Cum care roluri de gen? Alea care sună cam așa: ‘nu plânge, doar fetele o fac’; ‘cum să porți roz, ești gay?’, ‘bărbatul nu spală niciodată vasele, asta e treaba femeilor’ etc…

Îți dai seama că toate astea sunt de căcat atunci când rămâi singur… cu viața!

Atunci când orice sprijin (în speță părinții) dispare!

Atunci nu mai ții cont de rolurile de gen și bagi grupa mare: vase, haine, mop, calci, duci gunoiul, dai cu aspiratorul etc.

Le faci pe toate!

Așa cum femeia a ajuns să conducă mașini, ba chiar să schimbe roata dacă ajunge în impas și bărbatul a învățat să-și calce cămășile, să facă patul, să spele rufe, să dea cu mopul etc…

Și, vorba prietenului Cabral – NU E O RUȘINE!

Se numește adaptare la viață!

În cursul zilei de ieri, simpaticul meu prieten a publicat un text pe blog. Titlul sună cam așa -cele patru lucruri care îngrozesc bărbatul modern: mătura, mopul, chiuveta și salata.

Doar 4? :))

Eu aș mai pune!

Mătura nu mă deranjează – alea cu coadă lungă sunt lux. Dai cu ele de zici că valsezi într-o încăpere de la Versailles. E simplu!

Mopul? Ăsta nu mi-a plăcut niciodată, recunosc! Mă scoate din sărite dar na… e necesar!

Vasele? Le spăl! Doar am mâncat din ele. Nici aici nu e mare scofală, câtă vreme nu folosești tăvi sau cratițe :)

Acum să ajungem la salată. Prietenul Cabral a slăbit mâncând salată de la tovarășa Scarlat (Eisberg).

Sunt bune, recunosc. Și mie îmi trimite tovarășa constant salate. Și mă bucur de fiecare dată!

Băi, da, bărbații fug de salată. Nu concep o masă doar cu … salată!

Ați văzut cum face bărbatul la restaurant când iese cu o femeie?

Comandă un fel principal, după care, pentru a mai drege puțin treaba, cere și o salată asortată, pe care o înghite cu mari noduri :)

Eu am mese întregi cu salată și vă spun sincer – FUNCȚIONEAZĂ!

Cabral a băgat doar 4 lucruri care îl sperie pe bărbatul modern; eu aș mai adaugă!

Iar cel mai nașpa, după părerea mea este călcatul!

Băi băiete, mor de nervi de fiecare dată când trebuie să ies la vreun eveniment. De ce? Pentru că am de călcat!

Asta mă scoate din sărite. Noroc cu cămășile astea iron free. Sper să iasă cât de curând și pantaloni la fel!

Ăsta mi se pare cel mai nașpa lucru pentru un bărbat – să calce!

Dar, atunci când rămâi singur pe lume, trebuie să o faci! Nu ai încotro!

Vă dați seama ce bucurie am pe cap atunci când iubită mea îmi spune: îmi netezești și mie rochița? &^%$# :))

Cea mai tare fază este atunci când nu te uiți la setările fierului – și noi chiar nu știm ce-s alea -și îi arzi ceva.

Eu am pățit-o cu o cămașă!

Hidră frate! 7 capete a scos :)

Bombă atomică e puțin spun. Jihad e copilărie! ISIS sunt șotron, jur!

Degeaba i-am spus că mai există și altele la fel la magazin și că îi iau alta. Nu, ea o dorea pe aia! 0 șanse să ieși cu bine dintr-o asemenea situație.

Drept urmare, dacă vă pune dracu să îi călcați ceva doamnei, grijă mare la setări :))

În viață nu e o rușine să faci lucruri. Cine spune altfel este fie comod, fie stăpân de sclavi, fie cumplit de idiot!

Chiar nu e o rușine!

Așa cum nu e o rușine să bei sucuri în loc de bere!

Am întâlnit și chestia asta. ‘Da ce, bă, ești pizdă? Sau ai băut ieri prea mult și acum faci pauză?’

E cumplit să spui: ‘nimic din toate astea, chiar îmi plac sucurile’.

Nu ai cum, în ochii prietenilor deja ai camel toe :)

Aș mai pune ceva pe lista lucrurilor care îl sperie pe bărbatul modern, deși o să-mi sară mulți în cap.

FEMEIA!

Îl sperie grav pe urangutan. Atât de tare, încât fuge de ea cu toată viteza. Usain stă pe loc, nu alta.

Nu domnule, decât să-i dai bărbatului o femeie, mai bine îi tai un ou sau îi dai ceva să calce :)

Oricâte manuale de folosire i-ai da, oricâte cursuri i-ai prezenta (oricum nu merge la ele, pentru că are senzația că știe)…. degeaba. Tot copac fricos scrie pe el.

Iată deci că sunt multe chestiuni care îl sperie pe bărbatul modern.

Dar, așa cum spune și Cabral, nici asta nu e o rușine.

Depinde cum știe să se adapteze. Așa-i în viata!

P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI

Foto credit: reveal.co.uk

Link-uri sponsorizate

Comments