Vampirii miros a Dior

johnny depp
Link-uri sponsorizate

Aseară l-am văzut pe Johnny Depp, live, alături de Hollywood Vampires. Un soi de trupă de cover super scumpă :)

Și la vedere și, probabil, la preț.

Concertul a avut loc în Parcarea C de la Romexpo și a însemnat o doză serioasă de rock’n’roll a la carte.

Totul a început cu o coadă de vreo 150-200 de m. Însă nu a fost o coadă românească, ci una fără îmbrânceli, fără mârâieli, fără încrâncenare. Oamenii erau acolo pentru muzică, așa că lucrurile s-au mișcat natural.

Imediat după verificarea biletelor, am fost întâmpinat de niște domnișoare care făceau activare la Dior Sauvage – parfumul pentru care face reclamă Johnny Depp.

‘Hai că e bine; vampirii miros frumos’ – mi-am spus.

În incintă cred că au fost cam 10.000 de oameni, poate chiar mai bine (greu de estimat). Un public pestriț, cam de toate vârstele – de la puști și până la rockeri trecuți bine de prima tinerețe. Și normal, dacă ținem cont că pe scenă se aflau Johnny Depp – idolul domnișoarelor; Alice Cooper – o legendă a muzicii rock și Joe Perry – o altă legendă a genului.

alicecooper

Show-ul a început cu un foc de artificii și o întârziere de vreo 40 de minute :)

Programul a fost a fost un melanj de piese – de la T-Rex la The Who, de la Zeppelin la Doors sau de la Beatles la Hendrix.

Mie mi-au plăcut în mod special: My Generation (The Who), la care Joe Perry și-a făcut chitară bucăți; Come Together (The Beatles) sau Ace of Spades – care mi-a adus aminte de concertul Motorhead de la Best Fest.


Pe tot parcursul show-ului, Johnny a fost neobosit, cu eterna lui imagine de băiat pe care-l doare-n bască. A avut și câteva intervenții solo, iar la un moment dat a spus câteva cuvinte pe care cred că nu le-a înțeles nimeni.

Una peste alta, a fost un show cinstit, un show care mi-a plăcut. Jos pălăria pentru cei doi veterani ai scenei rock. La vârsta lor încă își fac treaba cu profesionalism.

Show-ul a fost, asa cum a spus Alice Cooper – un show cu vampiri in casa vampirilor!

Foto Credit: iconcert.ro

Link-uri sponsorizate

Comments