Lunga scrisoare a prostiei umane

semnaturi
Link-uri sponsorizate

România nu poate fi o țară civilizată! Câtă vreme 3 milioane de cetățeni urăsc alți semeni ai lor și mai și semnează pentru asta, pur și simplu nu poate!

Este imposibil să ai o țară civilizată în momentul în care poporul are manifestări desprinse parcă din Evul Mediu.

Românul creștin ortodox nu pare să aibă probleme cu faptul că viața lui este din ce în ce mai diluată și nimeni nu plătește pentru asta.
El nu semnează împotriva sistemului mafiot de sănătate; nu semnează împotriva politicienilor penali, nu semnează pentru protecția drepturilor femeilor și copiilor; nu semnează împotriva miniștrilor care au plagiat…

Nu, asta nu îl deranjează! Cum să admită el că un copil poate avea drepturi?

E tâmpit? Doar el, adică părintele, este cel care îl altoiește de fiecare dată când are ocazia.

Cum să admită el că femeia nu este inferioară bărbatului? Pe cine mai abuzează el?

În schimb, românul creștin ortodox, care urăște din tot sufletul lui tot ceea ce nu înțelege, semnează fără ezitare împotriva oamenilor care gândesc și trăiesc altfel.

Împotriva homosexualilor și lesbienelor.

Și se mai duce și la Senat să facă show cu meleoanele de semnături strânse. Auzi la ei, cică protejează familia!

Păi comunitatea gay este principala amenințare la adresa familiei creștine sau însăși construcția familiei?

Gay-ii stau la baza divorțurilor creștine, la baza abuzurilor fizice și emoționale, la baza violenței domestice? Sau chiar credincioșii care apără ‘valorile străbunilor’?

Mi se pare cel puțin haios să aperi niște valori, în condițiile în care tu trăiești într-un abuz permanent. Halal familie tradițională!

Sincer, încerc să-mi dau și eu seama cum pot amenința gay-ii familia creștină tradițională? Jur că nu găsesc răspuns! Ce treabă are sula cu prefectura?

Niciuna!

Însă demonstrația de prostie de la Parlament întrece orice măsură. Am văzut textul de pe Vice și mi-a sărit în ochi defilarea cutiilor cu semnături. Mai ales aia pe care scrie Vaslui. Mai are vreun sens să vă aduc aminte faptul că județul ăla este plin de violență și violuri… creștine, firește.

Eu cred că nu!

Părerea mea este că până să ajungem să ne fută grija de ce fac cei care au o altă orientare sexuală, n-ar fi rău să ne uităm în propria ogradă. Nu de alta, dar lucrurile sunt vraiște rău de tot…

P.S.: Să presupunem că se va modifica Constituția și că gay-ii nu vor putea niciodată să întemeieze o familie în România. Okay … și? Asta înseamnă că nu vor mai exista? Ce idioți sunt cei care fac asemenea demersuri stupide.

Bravo bă, adevărați creștini ce sunteți, tocmai v-ați dat în fapt adevărata credință – URA!

Foto Credit: Vice

Link-uri sponsorizate

Comments