“Tot ce nu-i fericire este un minus de iubire”, spunea Cioran. Iar lumea asta este plină de oameni nefericiți.
Specialiștii recunosc din ce în ce mai des acest lucru, însă nimeni nu pare să-i audă.
În acest context, iubirea devine o adevărată armă, nicidecum o cale de urmat.
Oamenii se folosesc de ea pentru a-și urmări niște interese. Unii o folosesc pentru a controla/manipula, alții pentru a-și alina rănile sufletești.
Cum să se mai bucure cineva de iubire? Este aproape imposibil. Există și astfel de oameni, însă sunt foarte puțini.
Cam 10%! Cel puțin asta susține Aurel Romilă – prof. dr. psihiatru – într-un interviu publicat în Formula As.
Domnia sa susține că 90% dintre oamenii cu care intră în contact sunt profund nefericiți. Și fac pariu că nu se referă strict la pacienți. Care este motivul pentru care s-a ajuns la această stare de fapt?
“Oamenii și-au pierdut valorile de bine, frumos, adevăr și dreptate” – susține profesorul.
Cruntă radiografie a unei realități de care ne izbim zilnic.
Bine, frumos, adevăr și dreptate! Ce mai înseamnă termenii ăștia în vremurile astea de intense spasme intestinale; în vremurile astea de goană nebună după a avea?
Mai nimic! Vorbe în vânt, vrăjeli sau, dacă vreți, arme cu ajutorul cărora îți atingi niște scopuri.
Ne mai miră faptul că în vremurile astea cei care fac rău – fie că fură, fie că dau țepe, fie că știu eu ce alte tâmpenii fac… sunt apreciați?
Pe mine nu! Ei trăiesc bine merci și fac aceleași lucruri la nesfârșit.
Ei nu știu că prima regulă a binelui este să nu faci rău! Îi doare-n cur de asta!
Și o fac tocmai pentru că există oameni care spun: ‘câtă vreme se descurcă, jos pălăria!”
Ei bine, profesorul Romilă împarte foarte interesant societatea, oamenii normali formând o pătură extrem de fragilă.
“Dacă socoți societatea ca o fracție, atunci o să observi la mijloc un strat subțire, care e al oamenilor normali. Crucea normalității e că sunt foarte puțini. Au devenit o minoritate fragilă, din care se tot desprind în sus și în jos. Cei de sub acest start, de dedesubt, sunt depresivii. Aproape o treime din populație suferă, într-o formă sau alta, de depresie. Însă nu de ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalității. Pentru psihopați, care au ocupat toate posturile cheie în țară. De aia nu avem sănătate mentală în țara asta, pentru că populația se împarte în mare măsură între opresori (psihopați) și oprimați (depresivi). Asta e un adevărat război social, dar cine recunoaște?” – spune profesorul Romila.
Tare sau ce?
Din experiența mea din ultimii doi ani, îi dau dreptate. 100%. Și vă voi da câteva exemple de reacții. Să luăm ca exemplu textele care circulă pe net.
Textele siropoase, cele care idealizează iubirea, cele care tratează totul în roz (mai ales femeia) țintesc publicul de sub stratul normalității, adică fix zona depresivă. Aia este o adevărată piață exploatată din pure rațiuni de marketing. Pe scurt, vrei să obții rapid succes? Bagi rafale de texte siropoase, mângâi orgoliile rănite și aia e!
De partea cealaltă, textele dure, cele care lovesc fie în bărbați, fie în femei, țintesc în celălalt public, în cel al psihopaților. E suficient să ai puțin mai mult acid în condei, că imediat apar revoltații (psihopații). Iar numărul mare de like-uri/comentarii arată foarte clar faptul că sunt foarte mulți.
Ei bine, textele echilibrate – fie ele și acide -, textele care prezintă anumite realități fără coafări inutile sau fără atacuri inutile, sunt cele care ating stratul acela fin al normalilor. Ăia sunt cei mai puțini. Ăsta este motivul pentru care textele frumoase, bine scrise, despre iubire, cupluri etc… nu vor avea niciodată mii de like-uri sau sute de share-uri – pur și simplu ating un public foarte mic.
Vedeți cum se transpun în texte vorbele domnului profesor? Vedeți cum are dreptate? Faceți acest exercițiu – analizați textele care vă plac și cele care nu vă plac și veți afla niște chestiuni interesante despre starea în care vă aflați.
Ei bine, în toată această poveste, iubirea este prizonieră!
Foarte puțini o înțeleg, așa cum este ea de fapt; cei mai mulți preferând să o transforme în tool.
Da, așa e! Iubirea este prizonieră în această “societate care nu permite dezvoltarea persoanei”. Or, în aceste condiții, cum aveți impresia că în cupluri s-ar cultiva dezvoltarea persoanei?
Mie mi se pare că în cele mai multe cazuri se practică asuprirea ei, sufocarea, tăierea aripilor, scopul final fiind ratarea.
Or această ratare poate fi generată de cele mai multe ori de alegerea unor parteneri care îți pun piedici. Sună trist, fatalist, dar e adevărat. Psihopați nu există doar la job, ci și în viață de zi cu zi, în relații, în iubire, în amor.
Ce înseamnă psihopat/ie? Dex-ul spune așa: ‘stare morbidă caracterizată prin tulburări de afectivitate, comportament sau caracter’.
După această definiție, nu-i așa că începeți să înțelegeți de ce anumiți parteneri se poartă într-un anumit fel?
Toate lucrurile din lumea asta au sens. Ca și iubirea! Și ea are sens, chiar dacă atunci când coboară sau urcă din stratul normalității își schimbă noțiunile.
Ce putem face? Să încercam să rămânem normali, păstrând cu sfințenie ceea ce înseamnă bine, frumos, adevăr și dreptate.
Și mai ales să iubim! Fără asta, urcarea spre psihopatie sau coborârea în depresie sunt aproape sigure.
P.S.1: Cea de-a doua mea carte s-a lansat. Daca vrei sa comanzi ‘Iubirea de la A la Z – Alfabetul relatiilor’, o poti face de AICI
