Bărbații iubesc trupuri, femeile iubesc suflete

eucave4
Link-uri sponsorizate

“Bărbații iubesc trupuri, femeile iubesc suflete”. Este un citat atribuit lui Dan Andronic, un citat care le mângâie pe (unele) femei și îi enervează pe bărbați.

Poate că asta a fost și ideea. Altfel, el este pur și simplu nul și fals.

Dacă ar fi așa, ar însemna ca bărbatul și femeia să nu se înțeleagă niciodată. Ceea ce iar este fals.
Bărbatul și femeia se înțeleg, slavă Domnului, mai ales atunci când înțeleg că sunt oameni și că simt. Și unii și ceilalți.

Ce înseamnă asta? Că nu doar femeile au sentimente, ci și bărbații. Că nu doar femeile au trupuri, ci și bărbații.

Mi se pare aberant să spui că bărbații iubesc trupuri și că femeile iubesc suflete.

Este lipsit de sens. Asta înseamnă că pe bărbați nu îi interesează deloc intelectul unei femei -ceea ce este fals și că pe femei nu le interesează deloc cum arată un bărbat – ceea ce iar este fals -, exceptând cazurile duduilor care au un interes imediat la acel domn. Acele dudui pot sta lângă un bărbat obez, iar show-bizz-ul a cunoscut destule cazuri de acest gen de-a lungul anilor.

Nu este fair să pui asemenea etichete, să prezinți oamenii în tabere, folosind niște roluri de gen complet învechite.

Sigur că ne place să admirăm trupuri frumoase. Cui nu-i place asta?

Însă de la admirație și până la iubire e cale lungă. Nu e suficient să arăți bine! Chiar nu e, chiar dacă foarte multe femei pun un mare accent pe imagine. Un bărbat nu va intra niciodată într-o relație cu un trup!

El va alege trupuri doar pentru descărcări sexuale și atât. Atunci când își va dori o relație serioasă, trupurile nu vor mai fi principalul criteriu de selecție. Atunci intervine intelectul, bunătatea… sufletul! Atunci când își dorește să intre într-o relație, bărbatul urmărește tot pachetul, nu doar ambalajul.

Ce înseamnă asta? Că bărbatul iubește și trupul, dar și sufletul :)

Un bărbat care urmărește doar trupuri încă nu și-a depășit pubertatea simțirilor. Să nu vă imaginați că este un bărbat fericit. Nu este! Vouă v-ar plăcea să fiți colecționari de ambalaje?

Nici mie!

Acum să trecem la femei. Aici vreau să spun că nu toate femeile iubesc sufletul unui bărbat. Pentru a reuși să ajungă acolo au nevoie de o anumită doză de maturitate.

Și aici există domnițe care nu și-au depășit pubertatea simțirilor. Sunt acele domnițe care se uită după pătrățele, funduri, brand, pectorali… și tot ele se miră că posesorii sunt cam înceți… la minte :)

Să nu mă înțelegeți greșit, nu toți posesorii de mușchi sunt tâmpiți. Ele sunt de o superficialitate crâncenă! Vor valorizare rapidă și atunci aleg ambalaje. Mi-e greu să cred că ar putea funcționa vreodată lângă un bărbat. Cât despre suflet… haideți să schimbăm discuția :)

O femeie care are un anumit nivel de dezvoltare, știe să privească și sub haine și sub piele. Ea știe să vadă ce îl definește pe un bărbat și își dă seama destul de repede de asta.

Ca și bărbatul… și femeia iubește și trupul, dar și sufletul.

De asta suntem bărbați și fete  vs fete și băieți – diferența se face la nivelul de dezvoltare intelectualo-emoțională.

Pentru că da, trup și suflet alături de partener înseamnă fix ceea ce caută toți – IUBIREA!

Link-uri sponsorizate

Comments