Las-o să privească! De ce ești prost ?

8martie
Link-uri sponsorizate

Ieri, în timpul discuției cu PR-ul de la Chefs Experience, gândul mi-a zburat la bărbații posesivi și geloși.

Care era ideea? Caei de la Chefs fac o ‘nefacută’ pe 8 martie. Adică, pe parcursul serii, prin restaurant se vor deplasa doi ospătari la bustul gol. De ăia ca la carte-adică bine lucrați.

Încântare vizuală pentru femei sau nu, asta cred că ține de gust, voi o să-mi spuneți.
Băieții ăia le vor oferi flori doamnelor și domnișoarelor, iar mai târziu poate vor aduce și desertul la masă – nu că nu ar fi ei un desert suficient :))

Ei bine, băieții ăștia sunt marii dușmani pentru bărbații posesivi și geloși.

Numai când aud de 8 Martie, striptease sau mai știu eu ce alte idei, ăștia se aricesc rău de tot, venele li se umflă pe gât și încep să amenințe.

Sunt curios cum ar arăta un astfel de individ la Chefs. Parcă îl văd cum stă el sigur la masă, față în față cu doamna și îi cade furculița din mână atunci când îl vede pe ospătarul la bustul gol cum vine spre masa lui.

Slavă Domnului că nu sunt prea mulți bărbați de acest gen, sper :)

Eu am cunoscut câțiva la viața mea. Amuzanți foc în nesiguranța lor.

De fiecare când vorbeam cu ei despre stripperi sau despre bărbați bine lucrați – chiar dacă și ei arătau bine – se simțeau ca niște obiecte inutile. Pur și simplu dispărea masculinitatea din ei.

Jur că nu înțeleg nesiguranța asta.

Mie îmi plac oamenii asumați, oamenii care nu intră în panică sau nu se simt afectați când văd un stripper sau un ospătar la bustul gol. Sunt oameni care înțeleg că ei sunt oaspeți, iar ăia sunt la muncă!

E simplu!

Și dacă femeia ta se uită, ce?

Înseamnă că vrea să te înșele?

Nici vorbă! Am mai scris asta-chiar nu avem voie să privim admirativ fără ca această admirație să aibă conotații sexuale?

Asta nu e iubire, ci dragoste puberă! Doar atunci ai senzația că fata este a ta!

Cred că pe 8 îmi iau doamna și mă duc și eu la Chefs. Tare mi-aș dori să studiez mimica, gestica și privirile oamenilor de acolo.

Sunt sigur că voi avea parte de lucruri interesante.

Oricum, dacă aș sta de vorbă cu un bărbat de ăsta gelos și posesiv, i-aș spune așa: “prietene, gândurile unui om nu pot fi controlate, așa că stai calm. Dacă vrea să te facă, te rezolvă de vorbești singur. Pentru ce să pierzi atâta energie? Nu mai bine încerci să vezi tu de unde ai problema asta? Nu crezi că e mai bine pentru tine? Las-o să privească! De ce ești prost?”

 

Link-uri sponsorizate

Comments