De ce intram in relatii cu persoane nepotrivite?

eu68
Link-uri sponsorizate

‘Ce o fi fost in capul meu?’ – este o intrebare pe care sunt sigur ca si-au pus-o toti cei care au avut la viata lor macar o relatie cu o persoana nepotrivita.

Am trecut pe acolo, stiu ce inseamna si e tare interesant sa te uiti inapoi si sa realizezi cat de mult te-ai schimbat.

Ala e momentul in care iti dai seama ce greseli ai facut si mai ales de ce.

Din pacate, hormonii dezechilibreaza rationalul, indragostirea ne ia mintile – mai ales cand suntem foarte tineri si, practic, nu mai suntem atenti la semnele evidente care ne arata inca de la bun inceput faptul ca persoana despre care credem ca este Soarele si Luna ar putea sa ne ofere niste surprize urate.

Pe langa acest fapt, nu stiu de unde exista chestia asta intiparita in mentalul colectiv – si anume ca toti oamenii se potrivesc atunci cand li se aprind calcaiele. Gresit! Nici vorba! Faptul ca te indragostesti de o persoana nu inseamna ca te si potrivesti cu ea. Iar lucrurile incep sa devina clare in momentul in care hormonii se potolesc.

Si totusi, doar astea sa fie motivele pentru care intram in relatii cu persoane nepotrivite?

Nu, sunt mai multe. Zoso a dat share ieri unui articol care se referea la casatorie – titlu era simplu “cum ajungem sa ne casatorim cu persoane nepotrivite”.

Voi prelua ideile de baza din articolul cu pricina pentru ca sunt de parere ca inainte sa ne facem griji cu privire la casatorie, ar trebui sa luam in calcul relatiile.

Iata cateva motive pentru care intram in relatii sau ne casatorim cu persoane nepotrivite.

1. Nu ne intelegem pe noi insine
In general, daca intrebi o persoana ce-si doreste de la partener, iti va spune cam asa – “sa fie bun, iubitor, cu simtul umorului, atractiv” etc… Zici ca e descrierea unei masini.

Calitatile astea pot fi regasite la foarte multi oameni. Asta nu inseamna ca toti acei oameni se potrivesc cu persoana care a fost intrebata initial.

Cei de la philosophersmail considera ca nu ar trebui sa ne gandim in primul rand la aspectele pozitive ale celuilalt, ci ar trebui sa ne preocupe ce nu suporta. Iar aici ar trebui sa pornim intai de la noi. Atunci cand iti cauti un partner/a trebuie sa stii exact ce vrei, ce esti dispus sa accepti si ce nu. Doi oameni care stiu exact care sunt limitele lor se pot intelege mai usor decat doi oameni care cauta parteneri “buni, iubitori, funny si atractivi”.

2. Nu ii intelegem pe ceilalti
Sigur, daca nu ne intelegem pe noi, este penibil sa credem ca ii vom intelege pe ceilalti. Ideea de relatie sta deci din capul locului pe nisipuri miscatoare.

Mai nou este adusa pe tapet ideea de a-ti testa partenerul/a din punct de vedere psihologic. Da, ati auzit bine, ambii parteneri isi fac teste prin care afla ce parere are fiecare despre: autoritate, umilinta, introspectie, intimitate sexuala, proiectii, bani, copii, imbatranire, fidelitate etc…

Astea sunt informatii care nu se obtin la o cafea decat daca cei doi sunt psihologi sau au cunostinte de specialitate.

Desi pare cumva ca robotizam relatiile, tind sa cred ca aceasta cunoastere psihica a partenerilor este benefica pentru orice cuplu, mai ales daca cei doi isi doresc sa functioneze. Oare nu ne-am saturat sa fim orbi?

3. Nu suntem invatati sa fim fericiti
Nefiind invatati sa fim fericiti, cei mai multi dintre noi cautam fericirea in dragoste. Si, de cele mai multe ori, ajungem sa fim nefericiti. Dragostea nu este ceva de care sa te agati. In dragoste ar trebui sa intri deja fericit.

Ea ar trebui sa-ti completeze fericirea deja existenta si nu sa fie un motiv de fericire. “Ne casatorim cu persoane nepotrivite pentru ca persoanele potrivite nu se simt acceptate; pentru ca nu asociem indragostirea cu satisfactia” – scriu cei de la philosophersmail.

4. Singuratatea e naspa
Asta e o idee pe cat de general raspandita, pe atat de penibila. Nu, singuratatea nu e naspa. O persoana singura poate fi fericita. Societatea este insa cea care-i pune o stampila urata pe frunte. In societatea actuala singur = incapabil! Din pacate, cei mai multi oameni fug de singuratate si atunci intra in tot felul de relatii fara sa le pese daca persoanele respective sunt sau nu potrivite pentru ei.

5. Puterea dragostei
Daca pana la jumatatea secolului 20 casatoria era mai degraba o afacere – in unele culturi inca mai este – casatoria se face acum din dragoste. Si, din pacate, foarte multi oameni cred ca daca esti indragostit e suficient sau ca “dragostea muta muntii din loc”. Fals! Nu ii muta! Daca te casatoresti doar pentru ca esti indragostit, exista mari sanse sa divortezi pentru ca ti-ai dat seama ca nu ai nicio treaba cu partenera ta.

6. Scoala iubirii
Dupa casatoria ca afacere si cea romantica, se pare ca urmeaza casatoria psihologica. Asta inseamna un mix de sentimente si informatii, un pachet care le asigura celor doi un ghid complet al propriei relatii. Mie nu-mi suna rau deloc acest lucru.

7. Vrem sa inghetam fericirea
Foarte multi oameni isi doresc sa atinga fericirea continua. Acest lucru este imposibil. In viata exista si momente de fericire si de cadere, dar si foarte multe momente neutre, momente in care nu te gandesti daca esti fericit sau nu. Nici relatia si nici casatoria nu iti asigura garantia fericirii de durata. Asta este o munca sustinuta in doi, zilnic…

8. Vrem sa uitam de iubire
Fiecare om a trecut prin mai multe traume de-a lungul vietii sale, iar multi cred ca daca se casatoresc, rolul de tiran al iubirii asupra vietii lor se incheie. Gresit – el abia incepe, iar cine crede ca o casnicie inseamna doar lapte si miere …

Cam astea sunt cateva motive pentru ca oamenii intra in relatii sau chiar se casatoresc cu persoane nepotrivite. Da, e adevarat, dragostea e oarba, dar si suferinta este de multe ori o nota de plata prea mare.

Link-uri sponsorizate

Comments