Nici eu nu mai am rabdare

eu 66
Link-uri sponsorizate

“Nu mai am rabdare pentru anumite lucruri. Nu pentru ca am devenit arogant, ci pur si simplu pentru ca am ajuns la un punct din viata mea in care nu imi doresc sa pierd timpul cu lucruri care nu imi plac sau ma ranesc.

Mi-am pierdut dorinta de a-i multumi pe cei care nu ma plac, sa-i iubesc pe cei care nu ma iubesc si sa le zambesc celor care nu imi zambesc.

Nu mai pierd nici macar un minut cu cei care mint sau vor sa manipuleze.

Nu imi plac conflictele si comparatiile, asa cum nu imi place tradarea intre prieteni. Nu ma inteleg deloc cu cei care nu stiu sa faca un compliment sau care nu stiu sa-ti spuna o vorba buna.

Exagerarile ma plictisesc si ii accept cu dificultate pe cei care urasc animalele. Dar peste toate, pot spune ca nu am rabdare cu cei care incearca sa-mi puna rabdarea la incercare” – este un text atribuit initial actritei Meryl Streep, dar care ii apartine de fapt scriitorului Jose Micard Teixeira.

Mi-a placut foarte mult textul asta. Cand l-am citit, am stat si m-am intrebat – oare cat timp am pierdut cu oameni care nu meritau atentia mea? Oare cata vreme am crezut ca trebuie sa ma fac placut in ochii tuturor, oare cat timp am iubit persoane care nu m-au iubit, le-am zambit unor oameni care nu isi doreau sa-mi zambeasca, oare cat timp am trait in conflicte si comparatii?

Enorm de mult, insa nu regret, pentru ca exact timpul asta pierdut l-a definit pe Vulpescu asta care scrie acum, pe individul asta care-si expune viata si ideile in fata tuturor.

Prin acea pierdere uriasa de timp, ce a generat un anumit nivel de disconfort fizic si psihic, am castigat timpul care mi-a mai ramas in aceasta viata.

Mi se pare un deal rezonabil. Da, nici eu nu mai am rabdare cu cei care ma ataca, in ciuda calmului meu britanic.

In ultimul an – si mai ales de cand mi-am lansat blogul –  am invatat un lucru foarte important – oricat de mult te-ai impaca cu ideea ca ceea ce faci este bine, intotdeauna vor exista oameni care iti vor cauta nod in papura! Nu-ti pierde timpul cu agresivii, egoistii, otravitii! Nu merita!

Acolo unde exista critica argumentata, constructiva… analizeaza si invata ce trebuie invatat. Oricine iti poate da un sfat util, oricine iti poate arata o greseala pe care tu nu o vezi din interior. Astia sunt oameni care iti vor binele.

Acolo unde exista insulte si revarsari de laturi gratuite, nu iti bate capul… block si mergi mai departe. Nu la tine este problema, ci la ei.

Dupa ce le dai block, ei isi vor gasi rapid o alta tinta, deci nimeni nu are nimic de pierdut.

Da, asa e – oamenii toxici nu merita sa le aloci nici macar o secunda din timpul tau.

Poti sa le aloci timp doar in doua cazuri – 1. daca esti psiholog si 2. daca iti cer ajutorul.

Altfel, ei trebuie lasati in lumea lor.

Da, nu mai am rabdare, recunosc, insa asta nu ma face arogant, ci doar un om care vrea sa-si managerieze timpul pentru fericirea lui si a oamenilor din universul sau apropiat.

Cata vreme sunt liber, iar libertatea inseamna alegere, am dreptul sa aleg sa spun NU oricarui individ care imi ataca linistea si fericirea.

Link-uri sponsorizate

Comments