Plaja cu roboti

vamaveche
Link-uri sponsorizate

Ultima data cand am trecut prin Vama, niste indivizi se chinuiau sa o salveze. Nu am inteles de la ce, dar protestele lor pareau cool la vremea respectiva.

Anii au trecut, Vama Veche s-a transformat intr-o statiune si… ce alta data era de stuff, acum a imbracat haine de beton cu sea view.

Cand am trecut pe langa hotel Victory mi-am dat seama ca salvatorii au infrant.
Nu, nu va speriati, nu este un text despre cum era “pe vremea mea”. Desi o sa para ciudat, Vama nu m-a surprins, chiar deloc – nici in bine, nici in rau.

Mi s-a parut la fel de pestrita ca pe vremuri, poate cu mai putin rockeri, semn ca si ei imbatranesc.

In rest, parca nu am mai vazut oceanul de corturi si nici betiile de pe plaja la foc de tabara si chitara.

Tin minte ca acum foarte multi ani, un fotograf italian mi-a spus ca Vama de atunci nu va mai dura foarte mult. Asa patisera si ei.

Atunci nu am stiu la ce se refera… acum am inteles.

Vama s-a schimbat – chiar daca Ovidiu, Bibi, Frontiera si alte cateva locuri au ramas acolo.

Vama s-a schimbat pentru ca oamenii care o frecventau acum 10-15 ani s-au schimbat, au crescut, au evoluat si, in mod firesc, vor altceva.

Cei care pe vremuri stateau in gazda, pe la nu stiu ce “tanti” – printre care ma numar si eu – ajung sa stea la Club D’or. Piscina, verdeata, muzica in surdina, soare, liniste.

In Vama simti gustul doar seara, desi oferta este extrem de redusa. In afara de Ovidiu – unde nu am fost, pentru ca mi s-a parut ca muzica nu s-a schimbat in ultimii 10 ani; aveai de ales intre Expirat si Amphora.

Astea erau cele doua repere clare pentru cei care isi doreau sa bea ceva seara…

Sincer, mi-a placut mai mult la Amphora, pentru ca este un loc ceva mai intim, cu un public mai apropiat de varsta mea. Focurile facute in cazane m-au dus cu gandul la Bronx, insa caldura lor a contat sambata seara, cand vantul a fost cam nervos.

In rest, am vazut destui roboti, destui oameni atat de beti incat nici cea mai performanta busola nu i-ar fi putut ajuta. Nu m-au deranjat, pentru ca nu am vazut nici macar o idee de violenta. Am vazut oameni de toate felurile incercand sa se simta bine.

Interesanta a fost evolutia betiei pe seri. Vineri seara toata lumea avea chef… Sambata seara, inca se mai putea :)) Duminica seara am vazut fete tot mai plictisite. Si normal, mai fusesera acolo de doua ori… bausera aceleasi bauturi, statusera langa aceleasi focuri, vazusera cam aceleasi fete. La a treia noapte mai ca ne venea sa ne salutam intre noi… ca robotii!

Una peste alta, evadarea la Vama a fost misto. Am mancat bine la Bibi, La Frontiera si La Corsarul, am stat excelent la club D’or si ne-am distrat okay la Amphora si Expirat.

Sunt curios daca patronii celorlalte cluburi si-au pus macar intrebarea de ce nu intra nimeni acolo?

Foto Credit: zubitravel.com

Link-uri sponsorizate

Comments