Societatea (cu regulile ei) si iubirea (cu exercitiile ei de beatitudine) se afla intr-un conflict deschis.
Miza? INCREDEREA!!!
Prima te invata sa nu ai incredere in nimeni, folosind toate armele din dotare – carti, reviste, filme, educatie, sport etc…
A doua te invata invers – si anume ca nu ai cum sa iubesti fara sa ai incredere.
Pana la urma cum e?
Ca daca te iei dupa societate, cel mai bine este sa nu ai incredere in nimeni, ci doar in tine!
Daca e sa te iei dupa iubire, nu prea ai cum sa formezi acea punte pe care unii o numesc relatie functionala fara incredere.
Asta da dilema. Viata, prin experientele ei, tinde sa fie de partea societatii – cu fiecare experienta dureroasa ce apare in viata ta, ai tendinta sa te apuci sa redactezi anuntul – ‘pierdut incredere… o declar nula!’
Am trecut pe acolo de nenumarate ori. Am zis de nenumarate ori ca ‘gata, nu mai vreau relatii serioase’, ‘nicio femeie nu merita dragostea mea’ etc…
Am gustat din plin din amarul acestor stari. Si, asa cum era de asteptat, de fiecare data m-am reindragostit.
Spre fericirea mea, in ultima vreme si lucrez cu mine si atunci sansele ca experientele dureroase sa se repete sunt simtitor mai mici.
Si totusi, treaba asta cu increderea e grea de tot. In momentul in care ti-o pierzi, iar in peretii sufletului apar gauri, e greu sa iti mai dezvelesti pieptul si sa il scoti la inaintare. Nu si imposibil.
Sigur ca in jurul tau vor exista mereu oameni dispusi sa ti-o traga. In societatea asta bazata pe competitie si consum nu are cum sa fie altfel. Insa nici nu poti sa te izolezi si sa culviti neincrederea totala.
Nu este o strategie de recomandat. Cu cat te inchizi mai mult, cat atat suferi mai mult, cu cat incepi sa suspectezi pe toata lumea, cu atat psihicul tau devine mai fragil.
Nu, ideea nu e sa-ti pierzi increderea, ideea e sa continui sa ai incredere, insa avand mare grija cum iti selectezi oamenii in care sa ai incredere.
Aici cred ca e adevarata miza!
