Dialog la margine de Cimitir

cimitirul
Link-uri sponsorizate

De ceva vreme umbla vorba despre o carte misto scrisa de un tip pe nume Telespan.

Cartea se numeste Cimitirul si sper sa reusesc sa pun si eu mana pe ea.

Pana atunci, prietenul Vlad Conovaru a realizat un ‘Dialog la margine de Cimitir’ cu autorul si m-a rugat sa-l public pe blog.

Zis si facut:

„L-am cunoscut pe Telespan”….sau „prima oara cand am citit/auzit despre Cimitirul…” sunt cele mai intalnite inceputuri de recenzii ale cartii „Cimitirul”.

Eu nu voi incepe asa si nici cu vreun citat, din simplul motiv ca nu am facut nicio recenzie niciodata, asta daca rezumatele si comentariile scrise in liceu, la romana nu se pun. Nici nu va voi atrage atentia asupra pasajelor in care Telesp descrie scenele de sex cu o generozitate vecina cu antonimul pentru evreu.

Nu am scris gresit Telesp, asa i-am spus de a doua oara cand l-am strigat si asa a ramas. Cat despre Adrian, el nu a existat in relația noastra.

Bref, a venit in tara sa-si lanseze cartea si n-am apucat decat la Romexpo sa-l vad cu ochii pisati si cica beat, cred ca mai mult de emotie si de fericire. Pana atunci vorbeam cu el pe facebook o data la doua luni si recunosc ca e unul dintre foarte putinii cu care chiar imi place sa corespondez scriptic.

Dupa lansare nu mai aveai loc sa vezi o stire de materialele sau intervirurile cu Telesp, deci timp sa-l vad, cam pula. Dar pentru ca doream sa vorbesc cu el, l-am amenințat pe FB ca-l bat fizic, stiam ca e mai pispiriu.

A venit si mi-a spus ca-mi acorda un interviu la care nici nu ma gandisem. Nu ca nu visam sa-mi acorde unul, dar nici nu tineam si nici nu am luat vreunul decat in direct, cu 3-4 intrebari-reper scrise dinainte si restul sine-verite -).

Imi place enorm cand lumea te întreaba ce lucrezi si dupa ce incerci sa le raspunzi concis, intersant si poate cu putin umor, ramane la fel de surprinsa si data viitoare cand ii spui.

Parca i-ar intra pe o ureche si i-ar iesi prin cur, nu pe cealalta, ca daca ii traversa capul, tot ramanea cu ceva.

Si cum intalnirea a fost frumoasa, dar parca incompleta, am scris niste intrebari in urma citirii partiale a romanului (citisem atunci cam trei sferturi).

Intrebarile nu sunt generaliste chiar daca par asa. Se leaga de carte care, apropos, e misto. E subtirica, mai ingusta decat un A5, are deșign misto (o cunosc pe cea care l-a facut pe deșign, e „zurbagie” rau) si se citeste atat de usor incat ori iti pare rau-daca citesti des, ori devii in ochii tai destept, avand in vedere viteza cu care o termini.

M-am asezat, asadar, in fata lui Telesp care scria si raspundea la mesaje pe telefon. Face asta tot timpul. Ok, imi zic si pregatesc prima intrebare.

Nu sunt homofob dar aveam o oaresicare curiozitate in privinta lui si, dupa ce am citit in carte, am realizat ca nu ma asteptam ca el sa gateasca.

Eu: Gatesti bine?
Telesp: De cele mai multe ori, da. 10% din cazuri sunt rateuri. Asta ai retinut tu din carte? Ochii ii devin de-a dreptul tristi, nu doar par. Facem schimb de priviri dupa care o coboara pe-a lui in rahatul ala de telefon pe care scrie in prostie si da share/like/attend/join la orice e scris sau legat de carte.

Eu: Daca ai avea 1 milion de euro, o casa mare cu o super vedere la oras, ce natie ar fi pajii?
Telesp: (se gandeste un pic) Caucazieni.
Incerc sa profit de poticnirea produsa.

Eu: Cu ce tip de oameni nu e bine sa bei?
Telesp: Pentru mine?

Eu: Nu, evident ca pentru Cartarescu, dar pentru ca nu i-am prins freza prin Centrul vechi, te-am chemat pe tine de la Londra.
Telesp: Cu barbati heterosexuali convinsi si frumosi. Ma dau la ei, ei ma refuza, eu sufar.

Eu: Cat de mult te-a ajutat sa fii graseiat?
Telesp: Nu stiu cat m-a ajutat, dar e cunoscut faptul ca majoritatea oamenilor au o slabiciune pentru raraiti.

Eu: Nu-i asa? Fiecare dintre noi e urmarit de vreo expreșie pe care ne puneau toti sa o tot spunem pentru dragalasenia noastra si amuzamentul lor.

Aici a urmat un schimb de provocari de genul „ia zi procedura rurala pentru prosperitate sau 3333 de fire de marar rar”. Ideea e doua de fapt: 1- raraitii nu-si aud pronuntia r-ului la fel cum o fac non-raraitii, si 2 – nu ne prea amuzam, dar ne verificam asa, de chestie, nici macar de fun pentru ca v-am scris deja – nu ne amuzam. In tot acest timp a lasat lucrul la mobil. Isi cauta tigarile asa ca am continuat interviul.

Eu: Pentru ce femeie de pe Pamant ai lasa de la tine si a-i fute-o?
Telesp: Julianna Margulies.

Nu l-am intrebat de ce, dar tind sa cred ca posibilitatea ca Clooney sa fi trecut pe acolo via ER o face atractiva. Mi s-a parut amuzant, dar cum Telesp nu radea, nu i-am spus si lui. De fapt, Telesp nu prea rade. Cand o face ai impresia ca se produce o ruptura a mușchiului facial neobisnuit, saracul, cu o astfel de mimica.

Eu: Care e sau care a fost numarul cel mai jucat de tine la loto?
Telesp: 11.

Pentru ca nu a castigat dar isi doreste, nu am insistat nici aici. Si-a aprins deja a doua tigara in timp ce cealalta nu se stinsese semn ca il chinuie lipsa norocului chior.

Exista plural la noroc, e noroace, dar nu-l foloseste nimeni. „Vreau sa am noroc” se zice si nu „…noroace”. Chiar si cand vorbim de cineva care a avut parte de noroc in viata, de mai multe ori, zicem „ce noroc a avut asta toata viata!” si nu „ce de noroace pe capul lui!”.
Cred ca e semn rau sa-ti doresti mai multe noroace si nu doar un noroc.

Eu: Daca te-ar pune britanicii un fel de purtator de cuvant al romanilor de acolo pentru a convinge alti romani sa nu vina in Anglia (si te-ar plati gras pentru asta) care ar fi argumentul tau?
Telesp: Nu veniti, ca va asteapta!

Incepuse sa se uite la mine cu mina-i demna si totodata plina de mila in timp ce degetele pipaiau discret tapiteria canapelei dupa aifon. Sa vorbim de carte. Eu n-am priceput de ce in recenzii si interviuri cu rol de recomandare sunt puse intrebari tehnice si complexo-profunde? Cui o recomanzi, fratiorului meu onanist, celorlalti critici si scriitori? Nicidecum, o recomanzi cititorului, omului care gaseste, cauta sau primeste o carte care il prinde sau nu. Personal as scrie pe spatele unui roman doar genul, un rezumat fara final si eventual un pasaj relevant. Ce cacat ma intereseaza pe mine felul in care sunt construite personajele si in ce ma transpun ele si alte astfel de vorbe alese. Chiar crede cineva ca daca primesti o carte pe spatele careia scrie ca actiunea e alerta si bine intretinuta cu retrospectii revelatoare, dar personajele sunt construite ca un cur, nu o voi citi? Pula, o citesc din ambitie si tot o citesc. Ma rog, sa revenim. ”Cimitirul” te amuza chiar din dedicație!!! Intelegeti? Sunt aia care scriu doar „pentru Leontina” si atat. Telesp te face sa razi chiar de acolo. Si o tii intr-un ras si-o incantare pana la final. Cartea asta merita citita fie si pentru link-ul de youtube de la inceput.

Eu: Daca ai fi stat in Bucuresti, ai fi putut s-o scrii? (in conditii asemanatoare – fara job, intretinut…)
Telesp: Da, dar tot intr-un alt oras mare as fi plasat actiunea. Probabil tot Londra.

Eu: Unde ai vrea si unde nu ai vrea să-ti fie tradusa cartea?
Telesp: USA, UK, Japonia, China. Nu exista unde sa nu vreau.

Eu: Dupa ce o citeste, cititorul pare ca il stie pe Adrian Green pe dinafara si pe dinauntru destul de in amanunt. Va mai aparea in vreun roman sau creezi alt personaj?
Telesp: Habar n-am. Foarte posibil. Mi-e usor sa scriu despre mine pentru ca ma cunosc.

Mda, a revenit la telefon, nu ma mira la ce intrebari de fata blocului am pregatit.

Eu: Urmatorul roman va fi in aceeasi cheie si vei ridica stacheta sau schimbi macazul?
Telesp: Nu sunt Mafalda. Sigur nu voi scrie psalmi.

Mi-a raspuns fara sa ridice ochii din mesaje. Se pare ca unul dintre ele l-a prins in mrejele interesantului, pentru ca a raspuns scurt si asteapta reply-ul. Sigur a fost mucalit si a intrigat.

Eu: In afara de tabuurile deja abuzate in “Cimitirul” (homosexualitate, perceptia Dumnezeului si a credintei, traditii si obiceiuri funebre) ce crezi ca ii misca (a se citi socheaza) pe romani?
Telesp: Adevarul. Nu ma refer la ziar. Abuzate??

Eu: A fost o exagerare voita. Pentru un heterosexual, normalul homosexualilor este ostentativ pe alocuri, iar „alocurile” tale au fost cele enumerate. E doar o parere, nu da cu piatra.
La cat de slabut e nici nu cred ca ar putea sa arunce cu o piatra mai mare decat pumnul lui, care pumn e potrivit pentru fisting de gaini. Si mai e si la dieta.

Eu: Exista vreun context unde cuvantul “pula” sa nu poata inlocui niciun alt termen sau stare?
Telesp: Da. Te iubesc. Nu poți spune: Te pula sau Pula iubesc.

Eu: Te pula nu, dar ete pula da! Se poate considera ca primul „e” e mut.
Telesp pune mobilul pe masa. Intrepretez gestul ca o disponibilitate de a fi atent la interviu. La fel de bine ar putea insemna ca isi dorește cu ardoare sa termine supliciul.

Eu: Umorul este apanajul omului inteligent sau vesmantul frustratului? Sau e si si?
Telesp: As inlocui vesmantul cu arma si as raspunde si si.

Eu: De ce cartile care te fac sa razi, comediile, in cazul filmelor, nu ajung sa fie capodopere, cel mult devin repere?
Telesp: „As good as It Gets” e o capodopera. „Home Alone” e o capodopera. „Les Intouchables” e o capodopera. La „Cimitirul” se rade.

Cine-l are in lista de prieteni pe facebook, pe el sau pe carte, oricum vin la pachet, poate observa genurile muzicale pe care le prefera, eu aleg sa nu-i raspund. Vorba aia, nu te caci in gustul omului, eventual te caci in gura lui sa-i schimbi gustul. In carte, Telesp explica parghiile si mecanismele care se pornesc in capul sau atunci cand asculta o anumita piesa.

Extrem de interesant cu ce rezoneaza. Cartea asta trebuie recitita, sunt multe chestii care scapa la prima citire si e pacat. Lasandu-l pe Macaulay Culkin si pe Adele (e miscat tare de Adele), trec la comparatii.

Eu: Daca ar fi sa aleg, autorii pe care ii prefer sunt Palahniuk, Irvine si Bukowski. Toti reusesc sa te transpuna in stari palpabile daca vrei, nu reverie, nu meditatie, ci ceva care rezoneaza in mine, cu situatii prin care am sau as vrea sa trec. Citindu-te ma incumet sa spun ca scrii mai cu cocluzie decat Irvine, mai cu umor decat Bukowski si mai lejer decat Palahniuk.
Telesp: Mda…

Eu: Ai putea scrie un roman serios, cu introspectii aprofundate si sustinute, fara un limbaj licentios? (imi place cuvantul asta – „licentios”, da impresia ca injuri mai cu staif, nu doar implementari banale de organe in alte organe)
Telesp: Nu stiu daca mi-ar plăcea sa scriu asa ceva. Pentru un libertin esti destul de marcat de felul in care e scris ”Cimitirul”…

Ma uit sa vad daca zambeste, fie si amar, dar nu. Devine foarte serios cand vorbeste de carte. Este ca o supapa. S-a chiunuit ceva omuletul asta, la viata lui.

Cum scriam la inceput, foarte multa promovare pe facebook. Orice cunoscut cu blog sau cu o platforma online ii promova cartea. E adevarat, majoritatea femei. E adevarat, nu citesc mai nimic scris de acele femei. Si mai adevarat, pe unele nu ca le dispretuiesc, dar nu exista pentru mine. Foarte adevarat, niciun cunoscut nu le-ar citi decat daca ar fi fortat. Promovarea a functionat. De retinut: prietenii mei nu sunt vehicul de promovare. Prietenele lui da!

Eu: Cat a costat promovarea? (aici poti cuantifica bani, relatii, iesiri cu oameni cu care nu ai iesi in mod normal, compromisuri)
Telesp: Zero. Nu am facut compromisuri pentru ca eu stiam ca ies cu unii oameni strict ca sa ma ajute la promovare. De ce crezi ca am mers cu tine la teatru?
L-am luat la teatru, recunosc. Cred ca mie mi-a placut mai putin piesa decat lui.

Eu: Ai cumparat vreo carte doar in urma promovarii ei?
Telesp: Da. Soseaua Catelu 42.

As putea paria ca cea care a scris-o i-a recomandat  la randul ei cartea. O mana scrie despre alta, asa se face.

Eu: Lumea ta s-a schimbat dupa lansare?
Telesp: Nu. Timpul petrecut pe Facebook s-a marit.

Eu: Oh, da. Cica ne-am intalnit sa bem o bere si sa vorbim, dar daca ar exista o aplicatie care sa te scuteasca de la dialog si baut cand dai noroc, ar fi fost demult pornita.
Telesp: Te porti ca o pizda! Sunt in promovare, ce vrei, sunt activ. Uite, e unul care ma critică. Zice ca scriu prost, ca personajele sunt prost conturate, ca am evidentiat numai rahaturi…

Eu: Nu esti intr-atat de ”loveble” orice ai face…
Telesp: …dar nici macar n-a citit-o.

Cand ma gandesc la carte, la scena cu arestul, nu ma mira ca nu prea lasa mobilul din mana -))

Eu: Ti se pare aiurea ca anumite televiziuni, prin reprezentantii ei de pe sticla, nu au scris sau relatat nici macar un cuvant, un off, o beta amarata cu protestele Rosia Montana, dar au promovat cartea ta extrem de natural si entuziast?
Telesp: Ar fi dubios sa mi se para aiurea ca m-au sustinut fostii colegi.

As fi deplasat daca as incepe o discutie pe tema asta dar chiar a fost surprinzator sa vad ca o carte atat de sfidatoare la adresa principiilor promovate in tara asta isi gaseste loc in prime-time sau pe canale media devenite reper.

Asta in timp ce mii de oameni marsaluiesc prin centru Bucurestiului incercand sa opreasca jafurile politicienilor, iar la televizor se vorbeste de un cacat minor asa cum se intampla in fiecare duminica seara.

Bine ar fi sa dea doar promovari si transmisiuni si sa nu mai vedem niste fecale in costum cu un avorton in cap in loc de creier.

Telesp imi arunca o privire incercand parca sa-mi citeasca gandurile. Nu le ascund dar cum el locuiește la Londra chiar n-are niciun rost sa refulez.

Eu: Fostul tau username de pe FB era ”Isus si prietenii sai”, ce s-a întamplat cu el?
Telesp: ”Isus si Fratii Lui”. A clacat in fata marketingului. Personal, astept sa se intoarca.

Eu: Din cate „like”-uri e unul care sa si cumpere cartea? Care ar fi proportia?
Telesp: Chiar nu stiu. Important e ca s-a epuizat primul tiraj.

Eu: De ce crezi ca nu ai ajuns in studioul lui Catalin Stefanescu, Eugenia Voda sau Iuliana Ciugulea?
Telesp: Pentru ca sunt un NO NAME.

Da, mai bine sa vina cei cunoscuti, cu ”name”-ul atat de cunoscut ca nici pe google nu le gasesti o poza, sa stii daca te uiti la el sau nu. Asa e aicisea la noi, ori vezi panarame si/sau politicieni, ori niste minti luminate dar extrem de discrete. Daca te iei dupa asta zici ca la mijloc e vid, doar o masa de carne paroasa cu titlu de om.

Eu: No name se numea barul in care mergeam pe vremea liceului.
Atat am putut sa-i spun.
Eu: De la ce varsta poti emite judecâti de valoare la televizor?
Telesp: Abia dupa ce mori.

Eu: La ce fel de reclame rezonezi?
Telesp: Reclama mea preferata e una cu niste oameni-pesti la Johnny Walker.
Cred ca asta e- http://www.youtube.com/watch?v=CYW7LaCmdno, dar nu mi se pare amuzanta.

Eu: Acum ca esti un pic mai celebru, invitatiile sexuale s-au inmultit?
Telesp: Conteaza doar cele pe care le fructific, deci nu.

Eu: Te deranjeaza daca cineva misto ar deveni interesat de tine doar pentru ca esti Telespan, autorul cartii aleia cu poponari?
Telesp: Nu. Toti oamenii care nu ma cunosc vor fi la un moment dat interesati (sau nu) de mine pentru ca am scris cartea aia.

Disponibilitatea lui Telesp pe facebook e foarte ok. Nu stiu daca mai sunt scriitori care ar sta la palavre cu orice cititor sau posibil cititor de-al sau. Il poti intreba chiar si daca merita citit -))

Eu: Cand a citit Oli cartea, in timp ce o scriai sau la final?
Telesp: N-a citit-o.

Pe Oli il regasiti in carte. E balanta. Nu zodia, obiectul, metafora. Sarmanul Oli reprezinta tot ce e mai bun si mai necesar unei relatii dar ….dar vedeti singuri pe cine veti pune in locul lui Oli. Sigur veti pune pe cineva.

Eu: Cand esti in Anglia, iti lipseste mult pula? Cu ce termen o inlocuiesti in discutiile în engleza?
Telesp: Nu imi lipseste pula pentru ca vorbesc mult singur. The Fuck.

Eu: Apropos de Anglia, daca te-ai întalni cu Bridget Jones, ati face schimb de jurnale?
Telesp: Bridget Jones e un personaj fictiv. Intanirea ar fi imposibila. (nu serios!?) Ca si schimbul, de altfel. Pentru ca eu nu am jurnal.

Eu: Cititorul poate presupune ca te cunoaste dupa ce citeste cartea?
Telesp: In proportie de 85%. In carte sunt mult mai putin arogant decat in viata reala.

Ah, da? Atunci meriti intrebarea anterioara.

Eu: Te vei duce să vezi Hobbitul partea a 2-a?
Telesp: Nu. Am vazut doar jumatate din prima parte. Nu se compara cu Lord of the Rings.
Word, bro!

Eu: Iti place sa fii hatru?
Telesp: Sunt. N-am ce face. Trebuie sa imi placa de mine macar putin.

Gata, il las in pace. Nu l-am solicitat prea mult, nici n-am vrut, sunt altii care stiu s-o faca mai bine. Am vrut sa aflu strict niste prostioare pentru ca lucrurile importante le scrie. Sau chiar spune. Imi doresc din tot sufletul ca Cimitirul sa se vanda, dar mai ales sa fie citit. Il puteti da cadou, fiti sigur ca va starni o reactie adevarata dupa ce va fi răsfoit si nu va ramane in biblioteca. Imi mai doresc ceva: sa nu ecranizeze nimeni cartea asta in Romania. Nu e vorba de scenele de amor, ci de dialoguri. Sunt savuroase, iar sunetul in filmele românesti este cel mult prost.

Bucurati-va de „Cimitirul” lui Telesp pentru ca de al vostru o sa se bucure cine stie ce aministrator semi-analfabet si e pacat! – Vlad Conovaru

Link-uri sponsorizate

Comments