Daca o relatie ar avea un buton de refresh, de cate ori l-ai apasa?

refrsh
Link-uri sponsorizate

Ce misto ar fi sa existe un buton F5 si pentru relatii! Sunt convins ca undeva, in adancul lor, multi oameni asteapta sa se inventeze un astfel de buton.

Cum apare ceva nasol in relatie… pac! F5, and we’re back again… happy!

Din pacate, relatiile nu au un buton de refresh!

Ele sunt reale, vii si implica o munca enorma. Nu, nu va speriati, nu va pune nimeni sa carati cu spatele, insa acea munca implica totul – de la potrivire sexuala la comunicare, respect si iubire.

Credeti ca e usor? Realitatea imediata ne arata ca e cumplit de greu. Atat de greu incat habar nu avem ce trebuie sa facem.

Daca ar fi usor, relatiile nu s-ar incheia atat de rapid, oamenii nu ar renunta la primul semn de instabilitate in cuplu in cautarea fericirii supreme.

Adevarul este ca nu mai avem rabdare sa traim, nu mai avem rabdare sa cunoastem, nu mai avem chef sa fim sinceri, in primul rand cu noi insine si apoi cu ceilalti, DAR VREM TOT!

Nu e misto? Vrem tot si chiar avem impresia ca ni se cuvine. Ni se pare ca simpla noastra existenta e suficienta pentru a fi fericiti. Practic nu trebuie sa facem nimic – in schimb celalalt trebuie sa faca TOT. Si mai ales ce nu facem noi. Altfel, nu corespunde si va fi inlocuit.

Functionam ca niste orbi in cautarea luminii. Invatam cum sa fim muncitori mai buni, cum sa fim eficienti intr-o anumita ramura de activitate, insa habar nu avem ce trebuie sa facem ca sa fim oameni mai buni.

Aici nu ne invata nimeni nimic si nici noi nu prea avem chef sa aprofundam, de frica eventualelor descoperiri care ne-ar putea zgudui stima de sine.

Ne grabim in viata legati la ochi, cerem tot si daca nu primim ne ofticam si ne plangem ca nu suntem iubiti si apreciati.

Habar nu avem cum suntem, ce vrem si incotro ne indreptam si ne mintim ca iubim pe cineva chiar daca nu avem nici rabdare si nici chef sa cunoastem persoana respectiva, asa cum nu avem rabdare si nici chef sa ne cunoastem pe noi insine.

Intr-o reciprocitate dezarmanta, iubirea a ajuns cel mai simpatic moft uman – cea mai simpla scuza pe care o folosim pentru a ne justifica pasii gresiti.

Pana cand nu ne vom opri din alergatura asta isterica si nu vom incepe sa invatam cine suntem, vom continua sa fim orbi si sa imploram o putere divina sa inventeze butonul de refresh al vietilor noastre!

Link-uri sponsorizate

Comments