Maturizarea prin sinucidere

eu45
Link-uri sponsorizate

Zilnic aud de AVC-uri sau atacuri de cord care se manifesta la tineri de peste 30 de ani. Si stau si ma intreb cum vine asta? De ce? Nu e normal! Sunt prea tineri, imi spun…

Si totusi, cred ca pentru multi dintre noi poate fi vorba despre o nota de plata a pasilor urmati in procesul de maturizare. O nota de plata venita devreme, insa de multe ori justificata de o serie crancena de excese.

Chiar cred ca putem invoca un soi de maturizare prin dezastru. Sa ma explic – ce facem noi cand ajungem la pubertate? Mergem la sala? Avem grija ce mancam? Ei as… de unde?

Nu domnule, bagam in noi tutun, droguri, alcool si otravuri culinare care mai de care, invocand mereu tineretea.

“Sunt tanar… organismul meu tine!”

Serios? Esti sigur? Ei uite ca nu prea tine si cand auzi ca oameni pe care ii cunosti, oameni cu care ai interactionat mai mult sau mai putin de-a lungul anilor, se zbat intre viata si moarte te apuca pandaliile.

Stai, iti iei o pauza, deschizi bine ochii si incepi sa-ti derulezi pasii vietii. Eu am facut asta, am derulat filmul si mai ca-mi vine sa urlu ‘Banzai!’ atat de sinucigas am fost.

Serios, cam tot ce am facut de la 18 la 34 de ani a fost o auto-sinucidere asistatade ‘oamenii de bine din viata mea’, m-am ucis cu placere, am indopat in mine toate otravurile posibile – palpabile sau mentale. M-am otravit cu alcool, tutun, droguri, mancare nasoala, dar mai ales cu ganduri.

Culmea e ca genul asta de dezvoltare catre maturitate a fost implementata cu atata viclenie incat ai senzatia ca asa e normal, ca asa e firesc.

Pai ce alt model de viata am avut? Inca de la John Wayne incoace masculul trebuia sa fie rebel, trebuia sa guste din toate fructele oprite, trebuia sa faca toate nasoalele, sperand bineinteles ca lui nu i se poate intampla nimic.

El a ascultat muzica rebela, a fumat, s-a imbatat crancen si a asteptat sa creasca, sa se dezvolte, sa devina matur. Matur si cat mai chiaun.

Ciudata evolutie nu credeti? Nu inteleg cum ne putem pacali ca doar asa putem creste, ca doar asa putem ajunge oameni.

Sa ne imaginam pentru o clipa un alt tablou – un tablou cu carciumi goale, cu cluburi goale de fum si alcool, un tablou in care lumea face sport, merge la spectacole de teatru, la film, la seri de lectura, la seri de dans, de unde lipsesc cu desavarsire viciile de orice fel.

Sa ne imaginam o lume plina de biciclisti, o lume in care oamenii merg mult pe jos si mai putin in masina, o lume cu oameni care zambesc, se misca, sunt creativi fara stimuli externi, o lume cu aer curat.

Oare cum ar fi? De ce pasii catre maturizare trebuie sa treaca prin dezastru? De ce asa? Care e rostul tuturor diminetilor in care simti ca esti aproape mort, care este rostul tuturor exceselor tineresti? Cu ce te ajuta? Cu nimic! Ba mai mult, pe unii ii “ajuta” sa spuna la revedere prea devreme, din pacate, iar exemplele par sa se inmulteasca in ultimii ani.

Majoritatea oamenilor care intampina probleme serioase de sanatate isi schimba radical viata, renunta la tot ce e nociv. De ce asa? Altfel nu se poate? Chiar ne este atat de greu sa ne simti bine si fara sa ne otravim fizic si mental?

Chiar nu vedeti ca tot ce misca in jurul nostru nu e in avantajul nostru? Incepand cu propriile gesturi si ganduri si terminand cu gesturile si gandurile celorlalti, totul pare a fi un cosmar adanc din care parca nu ne dorim sa iesim.

Si atunci ce e de facut? Schimbam ceva sau incepem sa ne imputinam la 35-40 de ani? Daca ma intrebati pe mine, viata poate functiona bine merci si in alb, nu doar in negru.

Noi trebuie sa alegem daca vrem sa purtam doliu dupa noi insine sau vrem sa zambim fericiti. Suntem capabili sa facem asta?

Link-uri sponsorizate

Comments