Eu ce sunt?

eu5
Link-uri sponsorizate

Mi-am pierdut dreptul de a sta la masa oamenilor. Nu ma mai calific! Nu mai sunt om! Sunt probabil un soi de freak, un hibrid neinteresant, plictisitor spre vomitiv, care daca nu are pupilele dilatate si nu scoate fum pe nari, grohaind la 100 plus de kilograme nu mai este “al nostru”.

Si chiar asa e. Nu mai sunt al lor. Sunt un barbat dezbracat de vicii – de fumat m-am lasat, de baut la fel (un pahar de alcool din cand in cand nu inseamna nimic), cafea nu beau, de drogat… nu ma droghez, jocurile de noroc nu m-au atras niciodata, la filme porno nu ma holbez decat din cand in cand; masturbarea e si ea la cote normale, iar viata mea sexuala se desfasoara in limite normale (pentru mine – altii ar spune ca sunt pacatos sic).

Sunt deci un om fara vicii. Ori daca stau si ma gandesc la parerea generala, cum ca “fara vicii nu esti uman”, atunci am o problema

– Eu ce sunt?

Cand ma uit in oglinda vad un om, cu bune si cu rele… In afara insa, nu sunt vazut ca om. Hm, interesant nu?

Fara vicii, fara acel “piper” al vietii, cum ma mai pot eu raporta la ceilalti? E? Oare ma voi transforma intr-un singuratic? Intr-un ejectat social? Ar trebui sa-mi fie frica? Sincer? Mi se rupe!

De fapt, daca stau bine si ma gandesc, atunci cand vorbim despre vicii si mai ales cand ne tinem cu dintii de ele – spunand ca daca nu ai vicii nu esti om, de fapt tinem cu dintii de niste iluzii, de niste manipulari grosolane. Manipulari nu numai sociale, ci si ale propriei minti!

Vai, dar ce ma fac daca nu mai ies la tigara? Cu cine mai vorbesc? Hm, ce o sa ma fac daca nu o sa mai beau 10 beri cu baietii la carciuma? Si alte mii de ganduri ce te indeamna mai de graba sa te complaci in continuare in niste obiceiuri de masa, evident nocive, decat sa incerci sa gandesti pentru tine.

Cand ma gandesc la vicii imi vine in minte dezvoltarea gusturilor muzicale. Citeam acum doua zile un studiu despre modul in care gusturile muzicale se schimba pe parcursul trecerii timpului. Britanicii aratau cum evolueaza ele – de la perioada adolescentina – cand vrei sa iti trasezi o personalitate si atunci alegi curente muzicale cu mesaj dur si pana la varsta mijlocie, cand ajungi sa asculti muzica clasica, jazz sau folk.

Asa e natura umana. Sigur, unii pot sta pe loc, insa cred ca si in cazul viciilor se intampla acelasi lucru. Cu cat trec anii, cu atat dezvoltarea umana si spirituala te ajuta sa constientizezi ce se intampla cu tine si mai ales te ajuta sa renunti la obiceiurile nocive.

Pot sa fac pariu ca cei care spun ca daca nu ai vicii nu esti om sunt siguri ca mananca bors – refuz sa cred ca sunt 100% naivi.

Dar, o fac cu mandrie, aparandu-si propriile obiceiuri nocive. Si o fac tocmai din frica, frica de a infrunta marea provocare a vietii lor, care este de fapt marele dusman al vietii lor – VOINTA.

Ar face orice ca sa evite intalnirea de gradul 0 cu vointa! Ce ciudat… Chiar nu inteleg de unde vine frica asta?

Vointa e o gagica misto. E vie, rade mult, se imbraca bine, e eleganta, miroase fin… si poti discuta cu ea cam orice. Nu se lasa agatata cu una, cu doua. Cu ea nu merg tertipurile clasice. Daca reusesti sa o cuceresti, se transforma in cea mai misto experienta a vietii tale.

Asa ca va rog sa-mi dati voie sa revin la intrebarea initiala – eu ce sunt?

Am aproape 40 de ani si simt ca lumea in care am trait pana acum – o lume luminata artificial de reflectoare puternice – se surpa in spatele meu.

Nu regret nimic, chiar mi se pare firesc sa se intample acest lucru. Si nu, nu condamn pe nimeni. Incerc sa-i inteleg pe cei care se indeparteaza de mine sau care ma vad pe mine luandu-mi “la revedere”.

Probabil ca ne vom reintalni pe palierul vietii la un moment dat. Sau nu… Acum insa, e clipa schimbarii si da, recunosc, nu mai rezonez cu unele lucruri din trecut sau cu multi dintre oamenii care faceau parte din acel trecut.

Nu ma sperie asta, chiar deloc… Si stiti de ce? Pentru ca observ ca exista deja o lume noua pentru mine, o lume care ma astepta de ceva vreme.

In consecinta, pentru a va scuti de etichetari, o sa-mi raspund sigur la intrebarea – eu ce sunt?

Avand in vedere faptul ca lipsa viciilor ma dezbraca de calitatea de OM, voi considera ca sunt un PIX. FIX un PIX. Acel fix pix care nu va ezita insa sa va bage sub nas cuvinte – unele vor produce cutremure in constiinta voastra, altele vor trece neobservate. Hai ca e misto sa lasi dare pe foaie… Chiar e misto sa te simti ca PIX-ul!

Link-uri sponsorizate

Comments