Cine are grijă de mine la bătrânețe?

woman
Link-uri sponsorizate

‘De ce nu faci și tu un copil? Să aibă cine să te îngrijească la bătrânețe?’
Am auzit genul ăsta de abordare în diverse forme, de la diverse femei, mai mult sau mai puțin educate.

Niciodată n-am înțeles ‘logica’! Ăsta să fie motivul pentru care facem copii? Pentru că la un moment dat vom avea nevoie de infirmieri?
Frica asta mă sperie! Și îmi dă senzația că mulți dintre noi am venit pe lume ca necesitate, nicidecum din dorință, din iubire. Sigur, niciodată nu ni s-a spus, însă fac pariu că unii au simțit că sunt doar o unealtă, o parte a unui plan.

Vă jur că treaba asta mă deranjează enorm. Așa cum mă deranjează să văd femei tinere care declară, cu o fermitate ridicolă, faptul că singurul lucru care le împlinește este copilul pe care l-au născut.

Pe bune? Doar atât puteți? Asta este unica voastră sarcină în lumea asta? Să dați naștere unui copil? Wow!

Mă iertați, nu am o problemă cu copiii, ci doar cu genul ăsta de mentalitate. Pur și simplu mi se pare simplistă și retrogradă. O femeie care nu are niciun alt plan de viață, nicio dorință de a se dezvolta, mi se pare… (mă iertați, nu am găsit cuvântul potrivit).

Oare cât vom mai păstra tiparul ăsta social?

Dar, să revin la titlu! Ieri, la emisiunea ‘Totul pentru dragoste’, am avut invitată o doamnă în vârstă de 73 de ani. Femeia ‘ținuse cu familia’ până când i-a murit soțul și copiii au părăsit cuibul.

Da, în cazul în care nu v-ați gândit, fix asta se întâmplă. Este ciclul firesc al vieții. Or dacă tu îți pui întreaga viață în slujba creșterii copiilor, fără să-ți cultivi nevoile, pasiunile și dorințele, atunci când copii pleacă din cuib – și pleacă – ce faci? Ce te mai definește atunci?

Golul pe care-l simți? Depresia? Că de știut cine ești… nu cred că se pune problema!

Vedeți cât de nasol este modelul ăsta de ‘împlinire prin copii’? După părerea mea este un model care duce la depresie mai devreme sau mai târziu.

Iar cazul nostru este unul fericit. De ce? Pentru că femeia s-a înscris într-un club al seniorilor și, mai mult, s-a dus voluntar la Spitalul Marie Curie. Ce înseamnă asta? Că și-a găsit un nou sens care să-i umple golul lăsat de moartea soțului și de plecarea copiilor.

În condițiile astea, nu mai bine te dezvolți astfel încât să nu permiți să apară acest gol? Am înțeles, pentru mulți, singurătatea este ceva greu de dus. Însă, vă rog să mă credeți și asta se educă prin dezvoltare personală.

Să vă dau un exemplu – dacă atunci când faci un copil, îl ridici pe un piedestal și îți sacrifici viața pentru el, riști să-ți distrugi familia cu totul. Întâi cuplul și apoi chiar copilul pe care încerci să-l protejezi.

De asta sunt mulți cei care spun așa: indiferent de situație, cuplul trebuie să rămână pe primul loc. Dacă cuplul se strică și copiii vor avea probleme. Așa că ceea ce v-a adus împreună trebuie să primeze. Câtă vreme se întâmplă asta, un copil poate veni să sudeze această construcție.

Dacă cuplul devine cantitate neglijabilă, adică cei doi parteneri nu se mai preocupă de construcția lor, atunci copilul va veni ca element de dezbinare.

Chiar sunt curios să aflu părerea voastră despre asta.

Haideți să mai lăsăm puțin împlinirea asta prin copii, cât și frica asta de singurătate la bătrânețe. Sunt două chestiuni care ne blochează șansa de a trăi fericiți. Nu zic să nu facem copii, însă haideți să încercăm să vedem cu facem să ne simțim împliniți prin noi înșine.

Ce ziceți? Se poate?

Foto Credit: publicdomainpictures.net/en/

Link-uri sponsorizate

Comments