Asta îți spui atunci când suferi! Brusc, lumea se întunecă și toți norii își storc intestinele deasupra capului tău.
Iar tu, în loc să te aduni, în loc să proiectezi, în loc să privești spre viitor cu încântare, transformând criza în oportunitate, te târăști, te agăți de clipă, însă nu de clipa prezentă, ci de trecut.
Nu-ți place eșecul, dar flirtezi cu el cu o hotărâre fantastică. Fascinant masochism!
Și eu am fost o epavă! Am căzut… de mai multe ori. Și m-am ridicat de fiecare dată. Cred că undeva, în mine, există un mic motivator care nu-mi permite să rămân jos.
Vine pe umărul drept și mă mușcă de ureche, iar dacă vreau să-i dau un bobârnac, se mărește și îmi trage un mare șut în cur. ‘Auzi, frățioare? Ia pune tu mâna și rezolvă-ți căcaturile. Că m-am săturat să te tot împing de la spate’! Asta mi-a spus piticul mereu. Și, ce să zic, a avut dreptate.
Am început să-mi rezolv și să elimin mizeriile din viața mea. Și a mers! Am reușit.
Vestea bună este că și tu ai acest mic motivator. Doar că nu-i dai voie să lucreze cu tine.
Crezi că nu are cum să te ajute și îi refuzi orice intenție de a te urni din loc, de a te scoate din mocirla în care te scufunzi zi de zi.
Hai să-ți spun ce am făcut eu atunci când am fost căzut. Fix aceleași greșeli pe care le faci și tu.
În primul rând, mi-am spus că sunt o epavă! Mi-am spus de atât de multe ori, încât am ajuns să cred că sunt. În plus, trecutul îmi urla în creier: ‘nu ești bun de nimiiiiiiic!’
Eram peltea! Noroc cu piticul ăla isteric. Mi-a tras un clăpar în cur de îl simt simt și acum uneori. ‘Ce vorbești, mă? Epavă? Eu? Serios? De ce? Pentru că am ales prost? Pentru că am intrat în relații cu persoane cu care nu mă potriveam? Pentru că am lăsat de la mine până când m-am lăsat pe mine de tot? Nu! Nu sunt eu ăsta! Pentru ce să ofer putere unor persoane care nu merită? Pentru ce să-mi atârn de gât niște saci pe care oricum nu am de ce să-i car? Dă-i în mă-sa! La gunoi cu ei!’ Asta mi-am spus.
Nu mi-am dat voie să stau jos. M-am revoltat. Dar nu pe mine, ci pe situație. M-am enervat și m-am motivat să schimb.
Iar primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi schimb gândurile. De aici pleacă tot.
Ciclul arată așa: eveniment de viață (poate fi pozitiv sau negativ) – gânduri – emoții – acțiuni -rezultate!
Dacă evenimentul respectiv îți produce gânduri urâte, gen: ‘sunt o epavă!’ – emoțiile tale vor fi…? Ai ghicit! La fel! Emoții negative. Vei avea tendința de a suferi, de a te închide în casă, astfel încât nimeni să nu vadă cât de epavă ești. Acele emoții vor produce acțiuni negative – te vei izola complet de societate, de familie, de prieteni… de oportunități. Rezultatul? Nu-ți va mai plăcea viața! O vei refuza!
Cine va fi prietenul tău? Tu? Nu! Tu vei fi principalul dușman! Prietenul tău va fi suferința! Asta vrei? Asta alegi?
Sau alegi varianta pe plus? Să presupunem că există un eveniment negativ – pierzi o persoană dragă. Eu am trecut de două ori prin asta. Și nu vorbesc despre despărțiri. Alea sunt șotron, chiar dacă se spune că la despărțire suferința este similară cu cea produsă la decesul cuiva drag.
Ce poți să faci atunci când pierzi o persoană dragă? Să plângi? Sigur! Plângi. E firesc. Te leagă mult prea multe lucruri frumoase de persoana aia pentru a nu-ți exprima sentimentele, regretul etc…
Mai poți să faci ceva în sensul ăsta? Mai poți readuce persoana aia înapoi? Nu! Și atunci, crezi că dacă stai și jelești la nesfârșit, dacă stai și te dezechilibrezi, ajută pe cineva? Îți spun eu, nu!
Vezi? Treci printr-o criză, însă criza asta nu trebuie să te distrugă, ci trebuie să te motiveze să mergi mai departe.
La fel se întâmplă și la despărțire! Cum poți să-i dai acelei persoane – fostului sau fosta – atâta putere asupra ta? Pentru ce? Te-a făcut să suferi? A decis să plece? Pa!
Schimbă-ți gândurile, aruncă la gunoi sacii trecutului și reînvață să respiri! Poți, crede-mă!
Am mai scris-o și o repet – nu lăsa suferința să pună stăpânire pe tine! Alege viața, nu suferința!
Este o chestiune pe care am simțit-o pe propria piele. Și am stat la terapie 7 luni. De ce? Pentru că am permis să cad prea tare.
M-am reparat? M-am! Aș mai permite asta vreodată? Nu!
De ce? Simplu – pentru că, de atunci, am învățat să lucrez cu mine astfel încât, dacă s-ar mai întâmpla vreo grozăvie sau vreo despărțire, să știu exact cum să procedez.
Vedeți, mulți oameni se grăbesc să spună că sunt epave. Cumva, pe moment cel puțin, e firesc să spună asta. În realitate, ei cred că sunt epave pentru că nu știu ce să facă.
De aici pleacă totul – de la cunoaștere!
Vă rog să mă credeți, atunci când înveți ce să faci, suferința se diminuează considerabil, iar tu nu mai ajungi să spui: ‘sunt o epavă’; ci: ‘okay, s-a întâmplat. Suntem oameni, e normal. Buuun, am învățat ce am avut de învățat din asta, așa că e timpul să văd ce lucruri frumoase îmi va oferi viața în continuare’.
Sesizați diferența? ‘Sunt o epavă’ blochează toate ușile revenirii!
‘Ia să vedem ce lucruri frumoase îmi va oferi viața’ le deschide larg.
Tu ce alegi?
Foto Credit: mirror.co.uk/
