Pentru oamenii care suferă, realitatea este gri. Tot ceea ce văd în jur este tern și lipsit de perspectivă; sufletul lor fiind ca un teren arid pe care cu greu găsești forme de viață.
Pentru acești oameni, realitatea este un coșmar. Un coșmar care îi chinuie zi și noapte, un hău din care nu știu cum să iasă. Ei dau vina pe orice, pentru a găsi scuze pentru propria
incapacitate de a găsi soluții: de la părinți și până la Dumnezeu din ceruri.
Sincer, atunci când suferi, nu există vinovați. Tu ești cel care își pictează acel tablou gri, prin propriile gânduri, prin modul în care răspunzi anumitor stimuli. Când suferi, pot veni cei mai tari învățați ai lumii săți spună ce frumoasă e viața. Nu o vezi! Ochelarii tăi sunt plini de noroi.
Cum să vezi culorile, când pe lentilele tale plutesc straturi întregi de zoaie? Este imposibil. Nașpa e că nimeni nu poate să-ți șteargă ochelarii. Tu ești cel/cea care trebuie să o facă.
Asta înseamnă, dacă vrei, curaj, putere sau, de ce nu, disperare. Când suferi, te poate apuca disperarea și poți spune: „Ia stai așa, frate, că suferința asta nu mă poate pune la pământ! Nu îți permit! Gata! Ajunge!“
Numai că lucrurile nu se schimbă așa ușor. Când suferi, nivelul stimei tale de sine este pe minus, încrederea în tine și în lume, la fel… ești ca o păpădie care capitulează la cea mai mică adiere de vânt.
Ce poți să faci în cazul ăsta? Un reality check!
Și începi să-ți pui întrebări de genul: „De ce mă simt așa?“, „Ce a generat toată povestea asta?“, „Există vinovați externi?“, „Cum mă simt eu în situația actuală?“, „Ce pot să fac pentru a schimba asta?“
Cea mai mișto cale de a ieși din suferință este să-ți pui întrebări, fără menajamente, dar și fără duritate. Întrebări simple, clare, întrebări ce îți vor oferi răspunsurile de care ai nevoie. Evită să te judeci… vei suferi și mai rău și nu asta e ideea.
Amintește-ți că ești cel mai bun prieten al tău, că nu există o persoană în care să ai o mai mare încredere, amintește-ți că te iubești și tratează-te cu blândețe.
În plus, ai răbdare! Un suflet (a se citi creier) care a intrat într-o spirală negativă nu se poate schimba de azi pe mâine. Pe suflet nu îl păcălești cu una, cu două. El va ști să-ți readucă aminte faptul că l-ai învățat cu suferința. Și atunci, ca să balansezi situația, trebuie să îi oferi plus, trebuie să încarci în el BINE. Zilnic. Nu evita bilanțurile zilnice. Nu evita introspecția de final de zi. Sunt extrem de importante.
La final de zi, întreabă-te: „Ce am făcut azi pentru sufletul meu?“ Prioritizează-ți starea de bine și vei vedea că, în timp, aproape fără să-ți dai seama, vei observa că în jurul tău există oameni care zâmbesc și îți zâmbesc, că există oameni care te fac să râzi, oameni care îți oferă sfaturi utile, lipsite de vreun interes, oameni care vin către tine cu deschidere și prietenie.
Când începi să conștientizezi asta, înseamnă că sufletul tău a început să se coloreze, că ai devenit pastel, că self esteem-ul tău a început să-și revină, să se apropie de normal. Însă nu uita, nu uita să-ți faci constant acel reality-check, chiar dacă ajungi să-ți fie bine. Acel reality check este contactul cu tine, acel contact pe care e musai să nu-l pierzi niciodată.
În cele mai multe cazuri, suferința apare exact atunci când pierdem contactul cu noi înșine, cu nevoile și dorințele noastre. În acele cazuri, când încerci să te uiți în tine, nu găsești nimic.
De ce? Pentru că te-ai pierdut, nu mai știi unde să te găsești, nu mai ții minte cum arătai înainte să sari în gol. Realitatea este așa cum o vezi, nici mai bună, nici mai rea! De tine
depinde în ce culori o vezi. Iar pentru a te bucura de toată paleta de culori a realității, este absolut necesar ca în sufletul tău să fie curat.
De acolo pleacă totul, de la curățenia interioarelor.
P.S.: Acesta este un fragment din cartea ‘Iubirea de la A la Z: Alfabetul relațiilor’. Dacă vrei să o comanzi, intră AICI
Foto Credit: jackcanfield.com/welcome.html
