Untold – un maraton de energie și rezistență

untold3
Link-uri sponsorizate

Experiența Untold este una ce ține de gust. De gustul fiecăruia! Pornind de la această idee, ea poate fi una excelentă, una așa și așa sau un haos de nedescris.

Dacă nu ești familiarizat cu genurile astea muzicale, nu ai ce să cauți la Untold. Dar nici să comentezi că e nașpa nu e okay.

Dacă ești rocker și spui că este un festival de cocalari, ar fi bine să mergi măcar în zona VIP, la Fratelli. S-ar putea să te simți prost îmbrăcat și stingher cu paharul de bere în mână printre oameni care zâmbesc, dansează și beau long drinks.
Dacă ești rapper și crezi că este un festival pus la cale de forțe oculte, mai bine stai acasă. E chiar atât de greu să înțelegi că zeci de mii de oameni vor să se distreze și să asculte muzica aia comercială?

Eu am trăit experiența Untold din 3 unghiuri – cel de artist – am cântat cu GDR la scena Alchemy; cel de blogger – deh, nu mă pot dezice de asta; și cel de spectator.

Să le iau pe rând.

Experiența de artist – din punctul ăsta de vedere, totul a fost ireproșabil. Oamenii s-au purtat excelent cu noi. Începând cu cazarea, transportul și tot ce a ținut de zona scenei, totul a fost super-profi. Iar Anca și Dănuț au fost tot timpul lângă noi. Mulțam mult! Deși erau obosiți, cei doi tineri ne-au răsfățat la greu. Urmează publicul. Wow. Deși mulți erau foarte tineri, de fapt, ce prostii spun, mulți erau minori, mi-a plăcut să văd că știau piesele pe care le-am lansat acum 17 ani, ceea ce mi s-a părut incredibil. A fost un public cald și frumos. 1!

Blogger – deși nu am avut vreo treabă cu activările de la Untold, nu am putut să nu bag un ochi critic. În afara câtorva mici sincope de la intrări, nu am ce să reproșez. Cardurile Visa de la BT au mers brici, cozi la baruri sau la mâncare nu prea am văzut – deși erau cam 60-70.000 de oameni pe seară la festival – poate chiar mai mulți; iar zona festivalului a fost aranjată foarte mișto. Nu mai spun de autobuzul prietenului Cristi Anghel – un bus american de școală care a fost transformat în bucătărie, la care am tras aproape in fiecare seara; sau despre mașinuța de prosecco a lui Laurian.

VW a avut o zonă cu mașini și muzică, cei de la Absolut au avut scena Alchemy și lumea lor S.F. – o idee mișto; cei de la Kaufland au vândut mici cât vând probabil într-un an la toate super-marketurile lor; H&M au avut o zonă de fun, Redbull au avut la rândul lor mai multe zone… Ursus au venit cu o cutie personalizată… ce să mai, brandurile au promovat excelent acest colos de festival.

untold2
Chiar stau și mă întreb oare cum ar arăta un astfel de festival la București și de ce nu se gândește nimeni să facă așa ceva?

Una peste alta, organizatoric a fost, fără îndoială, un efort uriaș. Însă și un succes pe măsură, din toate punctele de vedere. Practic, pe oricine întrebi în oraș, afli că Untold înseamnă un mare boost financiar – de la taximetriști și până la hotelieri sau cârciumari.

Spectator – aici trebuie să spun din capul locului că nu e tocmai zona mea de confort muzical. În sensul că Hardwell sau Afrojack mi s-au părut cumplit de agresivi. Pur și simplu am simțit că muzica pe care o băgau mă seca secundă de secundă de energie. Lost Frequencies și Galantis mi-au plăcut.


Au pus muzică de club mișto, fără forje. În plus, nu sunt fanul dj-ilor care mixează cu mâinile pe sus. Dar, trecând peste asta, oamenii care vin la Untold, vin pentru atmosferă și nu pentru măiestria dj-ilor. Drept urmare, dacă vrei să asculți ce e nou pe radio, mergi la Untold. Anul ăsta au fost foarte mulți artiști care sunt în heavy rotation în acest moment.

Însă nu au fost doar ei, ci și Subcarpați, Șuie, Grasu XXL, Pendulum etc…

untold1
Mainstreamul a fost doar pe scena Ursus, cea de pe Arenă. În Polivalentă au băgat dj-i precum Sasha sau Digweed, iar în parc artiști – să le spunem – underground.

Seara cu Armin van Buuren am ratat-o.. Deh, a doua zi aveam concert și nu am avut chef să mă târăsc pe scenă. Omul a băgat până la 7 dimineață, ceea ce e lăudabil. Am văzut filmări și sunt sigur că nu aș fi rezistat. Chiar nu e zona mea. Îmi place muzica de club, dar nu aia ce te duce cu gândul la drujbe și copaci tăiați :) Sau, poate nu iau eu ce trebuie…

Interesant este că după show-ul lui Buuren, undeva la 9 dimineață, lumea încă mai dansa la scena Redbull.

Vedeți? Asta înseamnă Untold – un maraton de energie și rezistență!

În cele 3 seri pe care le-am prins la fest, am stat mai mult la Fratelli. Bine gestionată zona VIP. Aerisită și discretă. Fără fițe inutile. Chiar ne-am simțit bine acolo, mai ales că ne-am întâlnit cu mulți cunoscuți din București.

Ca încheiere, aș spune că experiența Untold e una interesantă, una de trăit. Acum, dacă se repetă sau… aici ține de decizia fiecăruia.

Foto Credit: Untold

Link-uri sponsorizate

Comments