Nu vreau nimic de la tine!

eu9
Link-uri sponsorizate

De-a lungul anilor am întâlnit câteva persoane care mi-au spus: “nu vreau nimic de la tine”.

Consternarea mea a fost maximă!

Și a fost însoțită de întrebarea: ‘și ce cauți cu mine?’
Culmea știți care e?

Că imediat ce apăreau dorințe sau cerințe și eu le spuneam: ‘păi nu ai zis că nu vrei nimic?’, se supărau fleașcă.

Amuzant!

În realitate, sub masca asta zen cu iz de Dâmbovița, există o lungă lista de cereri și așteptări.

De la copii și până la vacanțe etc…

Eu nu cred în oamenii care spun ‘nu vreau nimic de la tine’. Serios! Dacă spun asta, fie nu te vor și atunci nu au ce să caute lângă tine, fie mint și, de fapt, vor cam tot.

Atunci când alegi să stai lângă cineva, adică atunci când alegi să intri într-o relație, există niște motive pentru care faci asta. Iar motivele alea au legătură cu nevoile tale: nevoia de iubire, siguranța emoțională, implicarea etc…

Or din moment ce ai acceptat să stai lângă o persoană, e cât se poate de clar că, cel puțin la nivel profund, vrei anumite lucruri de la acea persoană: onestitate, iubire, apreciere, respect, alinare, sex, fun etc…

Ce sens are să stai lângă o persoană de la care nu vrei nimic? Care e rostul? Ți-e teamă să stai singur/ă sau ce?

Chiar sunt de acord cu Ortega y Gasset care spune că nu există iubire fără un ‘pentru că’! Adică fără un motiv!

Sentimentele sunt alimentate de gânduri! In acest caz, ce sentimente poți avea din moment ce gândurile tale sunt neutre?

‘Nu vreau nimic de la tine’ este echivalent cu ‘îmi ești indiferent/ă’.

N-am auzit în viața mea de iubire bazată pe indiferență!

Drept urmare, atunci când cineva îmi aruncă pastila asta, zâmbesc și merg mai departe!

Chiar nu mă înțeleg deloc cu mincinoșii :)

P.S.: De curând mi-am lansat prima mea carte, intitulata-Barbatii inteligenti nu au nevoie de amante. Daca nu ai apucat sa o comanzi, o poti face telefonic, la numerele: 0751492686 sau 0314382822 si online la adresa bookzone.ro.

Link-uri sponsorizate

Comments