Viața e un moment. Iubește-o! Nu ai nici cea mai vagă idee cât va dura!
Iar asta îi dă și mai multă frumusețe – nesiguranța!
Or în condițiile în care viața asta este învăluită de mister, de necunoscut și nesiguranță, cred că cel mai bine ar fi să o trăim ca pe un moment și să o iubim!
Ea se poate curma fulgerător, iar aici mi-e teamă că nu mai putem vorbi despre plaje de vârstă, sau poate dura mult și bine.
Întrebarea este: contează și cum o trăiești?
Sigur că da! Crezi că e mișto să trăiești un coșmar de-o viață?
Mie nu mi se pare.
Și atunci, care e soluția?
Să o iubești, să te bucuri de ea!
Ai de ales: o iubești, te bucuri de ea și faci în așa fel încât să o trăiești cu zâmbetul pe buze (da, depinde în principal de tine); sau o detești, te lupți cu ea și faci orice ca să-ți refuzi chiar și cea mai mică șansă de a fi fericită/ă (și asta ține tot de alegerea ta).
Pe la jumătatea anilor ’80, când comunismul se consuma pe cartela – de la ouă și până la pâine; ideea de spirit liber este o glumă!
De altfel, cuvântul ‘liber’ era extrem de periculos!
Și totuși, pe vremea aia au apărut primele găști de break dance; pe vremea aia existau trupe rock; oameni care scriau lucruri îndrăznețe… deci spirite libere.
Mă rog, atât cât puteau fi ele de libere.
Țin minte că lecturam tot timpul revista Paris Match. Acolo vedeam o lume pe care nu o înțelegeam. Nu o intelegeam, dar imi doream sa o cunosc.
Vedeam alte haine, oameni zâmbind, reclame, parfumuri, băuturi etc..
În condițiile în care Havana Club era un lux; Kentul (ăla cu castel) la fel; tăriile se cumpărau de la shop… iar lista poate continua.
Dacă ar fi să mă raportez la ideea de spirit liber, pe care o promovează Pepsi în acest moment, aș spune că fac parte din generația Pepsi.
Brandul ăsta american marchează 50 de ani de existență în România, eu am 39… deci există cumva o istorie comună, chiar dacă pe vremea lui Ceaușescu nu ne-am întâlnit foarte des.
Și Pepsi-ul era un lux!
De aia ni se părea si mai bun atunci când îl gustam.
Țin minte și acum cum stăteam pe gard în fața blocului, după o miuță – și ne uitam la domnul doctor (un vecin) cum scotea lada de Pepsi din portbagaj.
Omul fuma Kent lung, conducea o Ladă și le aducea copiilor Pepsi.
Cam astea erau diferențele sociale între ingineri și doctori :)) Noi beam Brifcor și mâncam ciocolată nemțească primită în ‘pachet’; iar ei beau Pepsi 
Țin minte că ne uitam la lada aia și salivam. După care rugam un vecin de la parter să ne deschidă robinetul de apă al blocului pentru a ne potoli setea Sigur, uneori faceam schimb – ciocolata contra Pepsi…
Cert este ca la vremea respectivă ne bucuram de ce aveam: de tenișii aia de cauciuc (chinezești), de mingile de 35 (ale din plastic – spărgeam câte 3 la o miuță), de bomboanele Cip și de tot ce era accesibil atunci.
Ani au trecut, lucrurile s-au schimbat… iar democrația ce a făcut?
Ne-a adus pe cap generația Cola :))
